O femeie însărcinată în șapte luni a fost rănită într-un accident

Sursă foto: Pexels (Daryl Wilkerson Jr)
Sursă foto: Pexels (Daryl Wilkerson Jr)

O femeie însărcinată a fost rănită într-un accident care a avut loc în  comuna Mărăşeni.

O femeie însărcinată în şapte luni a fost rănită, sâmbătă, în urma unui accident rutier petrecut în comuna Mărăşeni, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

"Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu mijloace şi forţe specializate la un accident rutier produs în localitatea Mărăşeni, comuna Ştefan cel Mare. În accident au fost implicate două autoturisme. O femeie însărcinată a fost transportată la spital. Victimele sunt conştiente şi sunt evaluate medical", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului. 

Accident cu doi adolescenți în Giurgiu. Mașina s-a răsturnat și a intrat în gardul unei case

Un tânăr şofer în vârstă de 18 ani a fost transportat la un spital din Bucureşti, iar o minoră în vârstă de 16 ani a primit îngrijiri medicale la faţa locului după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat şi s-a înfipt cu roţile în sus în gardul unei case, în localitatea Trestieni din judeţul Giurgiu, scrie Agerpres.

"ISU Giurgiu a fost solicitat în această după-amiază să intervină în localitatea Trestieni după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat peste gardul unei case. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ”. Citește continuarea AICI

Accident îngrozitor în Turcia. Un autocar a intrat într-o mașină de pompieri, o ambulanță și o echipă de jurnaliști

Şaisprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 21 au fost rănite într-un accident produs sâmbătă între un autocar şi o ambulanţă pe o autostradă din sud-estul Turciei, a anunţat guvernatorul provinciei Gaziantep, citat de AFP.

Potrivit agenţiei de presă turce DHA, care a difuzat şi imagini, o ambulanţă, o maşină de pompieri şi un vehicul cu o echipă de jurnalişti, care se deplasaseră la locul unui alt accident, au fost lovite în plin de un autocar, citează Agerpres. 

Conform presei locale, printre cei decedaţi se numără patru membri ai echipei de salvare, trei pompieri şi doi jurnalişti ai agenţiei turce Ilhas. 

Amintim că, la începutul lunii august, trei români au murit în urma unui accident de autocar produs în Bulgaria. În accident a fost implicat un autocar care aducea turiști români din Turcia. Trei români și un străin au murit în urma acestui accident. În autocar erau 26 de pasageri, majoritatea români. Alți cinci români răniți au ajuns la spitale din România. Pasageri care au scăpat nevătămați au fost transportați de un alt autocar în țară. 

Șoferul român al autocarului afirma, la RomâniaTV, că ”Eu eram în spate, pe ultimele scaune. Nici eu nu ştiu ce s-a întâmplat. Obosit şoferul nu avea cum să fie. A dormit pe autostrada în Turcia, că am condus eu de la Istanbul până în vamă. După a condus el. Maşina aceea era cu lumini aprinse şi l-a orbit. Şoseaua nu era îngustă deloc, era chiar destul de lată.  Eu la umăr am o durere de la lovitură, în rest nu am nimic. Oamenii erau speriați, nu a fost uşor. Era şofer vechi, mergea cam pe la multe firme el. Conducea de vreo două ore jumate, trei”. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel