NATO a respins o propunere rusă de "apărare antirachetă sectorială"

scut-antiracheta
scut-antiracheta

Cei 28 de lideri ai NATO au respins o propunere a preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, cu privire la proiectul de scut antirachetă european şi care presupunea împărţirea continentului în zone de protejat, susţine cotidianul Wall Street Journal, citat de AFP.

Oferta preşedintelui rus a fost prezentată cu uşile închise într-o discuţie cu cei 28 de lideri ai Alianţei Nord-Atlantice, la summitul de la Lisabona. Potrivit acestei propuneri, calificată drept "apărare antirachetă sectorială", Rusia urma să preia responsabilitatea privind apărarea antirachetă pentru orice proiectil lansat înspre Europa care ar survola teritoriul său sau zona sa de responsabilitate.

Ţările NATO urmau să facă acelaşi lucru pentru orice rachetă lansată în direcţia Rusiei.

Liderii NATO au respins în mod politicos această propunere, trimiţând-o spre examinare experţilor, potrivit participanţilor la summit, citaţi de Wall Street Journal.

Experţii urmează să îşi prezinte raportul la o reuniune a miniştrilor Apărării din cadrul NATO şi Rusiei la Bruxelles, în iunie.

În cadrul summitului din 20 noiembrie, Dmitri Medvedev a avertizat că răspunsul pozitiv dat de Rusia NATO pentru a colabora la un scut antirachetă în Europa este condiţionat de calitatea acestei colaborări.

Pentru NATO, nu se pune, pentru moment, problema unui sistem integrat cu Rusia, ci de o legătură între propriul scut, care se sprijină în mare parte pe tehnologie americană, şi cel al Moscovei, ce consistă într-un schimb de informaţii şi proceduri de alertă comune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel