Nadal, învins de Rublev în sferturile de finală la Monte Carlo / Video

Nadal, învins de Rublev în sferturile de finală la Monte Carlo / Video
Nadal, învins de Rublev în sferturile de finală la Monte Carlo / Video

Spaniolul Rafael Nadal, N.3 mondial al tenisului masculin, a fost învins vineri de rusul Andrei Rublev, 6-2, 4-6, 6-2, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 2.082.960 euro. 

Rafael Nadal, în vârstă de 34 de ani, care a cucerit de unsprezece ori până acum trofeul pe zgura din Principatul Monaco, a fost favorit N.3 la ediţia din acest an. Andrei Rublev, 23 de ani, locul 8 ATP şi cap de serie N. 6 la acest turneu, a obţinut prima sa victorie în faţa spaniolului, fostul lider mondial, după un meci de un nivel foarte ridicat, ce a durat ceva mai mult de două ore şi jumătate.

Rublev atinge a doua oară semifinala unui turneu ATP Masters 1.000, după cea de la începutul acestei luni de la Miami. Următorul său adversar va fi norvegianul Casper Ruud (27 ATP), care a trecut vineri de italianul Fabio Fognini (18 ATP) după două seturi, 6-4, 6-3.

Fognini era deţinătorul trofeului, pe care l-a câştigat în 2019 în urma unei finale cu sârbul Dusan Lajovic (6-3, 6-4), anul trecut competiţia fiind anulată din cauza pandemiei de coronavirus.

Cealaltă semifinală se va disputa între grecul Stefanos Tsitsipas (5 ATP, favorit nr. 4), care s-a calificat după abandonul adversarului său din sferturi, spaniolul Alejandro Davidovich (58 ATP) la finalul primului set, adjudecat de grec, şi britanicul Daniel Evans (33 ATP) care l-a eliminat pe belgianul David Goffin (15 ATP, favorit nr. 11) cu cu 5-7, 6-3, 6-4. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel