Remus Borza anunță o concediere colectivă la STB, dar și ce probleme majore a găsit în companie.
Remus Borza, în calitate de administrator judiciar pentru STB, anunță concedieri colective în cadrul companiei, dar și mari probleme găsite: de la concediile medicale și de odihnă de zeci de zile până la principalul criteriu de angajare: rudenia.
60 de zile de concediu de odihnă, 100 de zile de concediu medical
”Avem lucruri de îndreptat în ceea ce privește optimizarea costurilor. O să dăm la ITM, am închis negocierile luni cu sindicatul. Am avut negocieri cu sindicatul și pe noul contract colectiv de muncă. Avem o mare problemă: vreo 60 de zile de concedii de odihnă pe an, după care îți mai iei încă 90 - 100, unii chiar și 180 de zile în concediu medical, pe niște diagnostice subțiri. Toată lumea are problemă cu coloana, dar e o lacună în lege care dă un cod de boală pe fiecare vertebră, un cod îți permite 90 de zile de concediu medical” a spus Remus Borza, în interviul acordat DCNews, acuzând un fenomen de proporții la STB, aflat în insolvență, dar cu profil de faliment, după cum afirmă acesta.
Șoferii de pe STB, șoferi pe autocarele de turism, în timpul concediului medical
Între timp, spune el, șoferii în concediu medical muncesc pe autocarele firmelor de turism. ”Avem și nume, s-a documentat” afirmă Remus Borza. Chiar dacă muncesc la negru sau la gri, șoferii sunt obligați să-și înregistreze cardul tahograf, care-i dă de gol. ”Deci stau în concediu medical, își iau banii și se duc și fac muncă la negru la agențiile de turism” a acuzat direct Remus Borza, adăugând: ”Motiv pentru care astăzi dăm o decizie colectivă de concediere, desființăm 1700 de posturi, din care vreo 900 erau vacante, dar bugetate”.
Ulterior, în emisiune, Remus Borza a precizat că nu a pus pe nimeni personal pe lista de concedieri, ”toate propunerile au venit de la șefii de structuri, de depouri, de autobaze, de secții, de uzine”. A adăugat că vor da salarii compensatorii de 10.000 de lei/lună.
Criteriul de angajare în STB: rudenia
Remus Borza a mai spus că STB este o mare familie cu ”1600 de soți, soții și până la 3400 de fiu, fiică, nepoți, părinți, adică o mare familie, criteriul de bază în STB la angajare este rudenia”.
Cei care rămân în STB primesc majorare de salariu. S-a intervenit însă pe numărul de zile de concediu de odihnă, dar și cu privire la concediile medicale, unde sunt anchete în curs, fiind verificate și cabinetele medicale care le-au eliberat.
Remus Borza acționează ca administrator judiciar provizoriu al Societății de Transport București (STB). Rolul său a început odată ce Tribunalul București a admis cererea de intrare în insolvență a STB, desemnând un consorțiu din care face parte firma sa, Euro Insol SPRL, alături de Turmac Insolvency și Ceres Insolv. În această calitate, Remus Borza coordonează evaluarea financiară și restructurarea companiei de transport din Capitală.


