Remus Borza a anunțat un val de concedieri la STB și a spus cine sunt angajații vizați de restructurări.
Remus Borza a vorbit despre furturile de combustibil de la STB și a spus că există anchete în desfășurare. Potrivit acestuia, motorina este sustrasă prin metode care cresc artificial consumul și a adus în discuție cazul unui angajat care ar fi furat 18 tone de motorină.
„La Hidroelectrica reacția a fost următoarea: când ați început să tăiați datoriile, să o restructurați, au apărut descinderi ale statului de drept. Riscăm și aici un scenariu similar?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Aștept statul de drept să descindă și la STB, pentru că sunt în lucru câteva anchete. Sper să se și finalizeze, mai ales pe zona de sustragere de combustibil”, a spus Remus Borza.
„Dar cum fură combustibil?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Nu vă puneți cu imaginația românului. El e foarte creativ, ingenios. Am avut o discuție cu reprezentanții Otokar. Stau câte două, trei ore cu motorul la ralanti, ca să acopere pe alții care fură, să crească consumul.
De regulă, pe retur pun niște bidoane în spate și... 20-30 de litri. Am avut chiar cu 18.000 de litri, adică 18 tone. Acel salariat e bine mersi și astăzi, că n-a fost sancționat. Furi 18 tone de motorină și în continuare tu iei 2.000-2.500 de euro pe lună, în mână, de la STB.
O să fie un val de concedieri, îl demarăm săptămâna viitoare, și cu prioritate vom avea în vedere și astfel de cazuri”, a spus Remus Borza.
Motorina ajunge pe piața neagră
Remus Borza crede că în spate este o rețea, iar motorina ajunge pe piața neagră.
„Ce face ăla cu 18 tone? E într-o rețea?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Sunt convins că e o rețea. Vinde motorina cu 5 lei, câtă vreme azi e 10 lei”, a spus Remus Borza.
„Deci ăla o ia cu bidonul și ce face cu ea? Se duce în piață? Nu mi-a oferit nimeni”, a spus Val Vâlcu.
„Dacă nu ar fi cerere, n-ar exista nici furturi. Evident că e o piață neagră”, a spus Remus Borza.
„Nu mi-a oferit nimeni motorina cu 5 lei. M-aș duce să cumpăr eu motorină cu 5 lei”, a spus Val Vâlcu.
„Vă vând eu un pont”, a spus Remus Borza.
Remus Borza anunță mai multe valuri de concedieri la STB
Remus Borza a anunțat că la STB vor urma mai multe valuri de concedieri. El a spus că vor fi păstrați angajații buni și vor fi dați afară hoții, angajații care plimbă hârtii și pilele.
„Ați zis că urmează un val de concedieri. Asta o să vă atragă grevă”, a spus Val Vâlcu.
„O să urmeze mai multe valuri și n-o să atragă nicio grevă, pentru că am negociat cu sindicatele să plătim salarii compensatorii. Salariul compensatoriu la STB să nu ne imaginăm că e 1.000 RON. E 10.000 RON fiecare salariu compensatoriu.
Așa cum am promis, și știți că sunt un om serios, o să am grijă să nu-mi plece nici măcar un om bun, dar pilele, lipitorii de afișe, hoții, plimbătorii de hârtii sunt primii pe listă”, a spus Remus Borza la DC News.
În cadrul aceluiași interviu, Remus Borza a dezvăluit că, în urma controalelor făcute la URAC și la clinica STB, s-a descoperit că în primele opt luni din 2026, angajații STB au acumulat 84.000 de zile de concediu medical și au fost emise aproximativ 3.000 de certificate de boli profesionale.

