Morgă de 12 milioane de lei la Galaţi

La Galaţi se va construi o nouă clădire pentru serviciul de Medicină Legală. Proiectul valorează aproximativ 12 milioane de lei. 

Clădirea va fi construită în curtea Spitalului Judeţean Galai, în apropierea parcării supraetajate. Licitaţia a fost câştigată de Asocierea Consum Coop Galaţi Societate Cooperativă & S.C. Moviland Met S.RL.& S.C. Rovis Lider S.R.L.

Valoarea totală a investiţiei este de 11.360.064 de lei, bani din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi.

"Demarăm o nouă investiţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Vom muta secţia de Prosectură şi Medicină Legală într-o clădire nouă, dotată conform normelor în vigoare. În acest moment, spaţiul folosit de medicii legişti este impropriu, astfel că era nevoie de această investiţie. Noua secţie de Prosectură şi Medicină Legală va avea laborator de Anatomie Patologică, cameră rece, săli de necropsie, laborator pentru analize toxicologice, spaţii pentru depozitarea reactivilor medicali şi un amfiteatru la ultimul etaj, care va fi folosit pentru activităţile didactice ale studenţilor de la Facultatea de Medicină", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, conform ProFM Galaţi.

Investiţia prevede şi dotarea clădirii cu toate echipamentele necesare. Termenul de execuţie a lucrării este de 12 luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel