MOARTEA lui Milea. Pârcălăbescu rupe TĂCEREA! Confruntare cu Voinea

Corneliu Pârcălăbescu (șeful gărzilor patriotice din decembrie 1989) îi răspunde generalului Dan Voinea, cel care a instrumentat Dosarul Revoluției și care l-a acuzat pe Pârcălăbescu că l-a împușcat pe Milea în 22 decembrie, pe atunci ministrul Apărării.

Moarte lui Vasile Milea este consemnată oficial ca sinucidere. Acesta s-a împușcat în biroul lui Corneliu Pârcălăbescu, varianta oficială a morții sale.

Ce știm sigur e că obosit și cu psihicul la pământ, după o noapte de represiuni în care s-a tras în populație (vinovat fiind și el), în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, generalul Milea a încercat să tergiverseze ordinele privind continuarea măcelului iar după o ședință fulger s-a deplasat în biroul lui Pârcălăbescu. Aici s-a împușcat sau a fost împușcat. A murit câteva ore mai târziu la spital, deși Ceaușescu anunțase decesul său prin sinucidere.

Iată ce spune, la Antena 3, Corneliu Pârcălăbescu, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei unde a fost prezent și generalul Dan Voinea, care l-a acuzat pe Pârcâlăbescu că l-a asasinat pe Milea.

Pârcălăbescu, despre moartea lui Milea

„Sunt minciuni! (...) S-a studiat doi ani, s-au făcut cercetări. Am fost chemat de vreo șase ori. Dosarul s-a clasat ca fiind nefondat. Nu știu de unde generalul Voinea a luat această chestiune.

Nici măcar nu a studiat situația din CC. Nu cunoaște, sunt toate declarațiile la dosar. Eu m-am dus personal la Ceaușescu si i-am spus despre ce e vorba. Elena Ceaușescu care era în birou cu Nicolae Ceaușescu și a spus ”ti-am spus eu că a fost un trădător?”. Am rămas la ușă”, a spus Pârcălăbescu la Antena 3.

Ceaușescu i-a dat ordin lui Milea să tragă în protestatari

„A venit Curticeanu (șeful cancelariei lui Ceaușescu) i s-a spus să facă comunicatul pentru țară. În momentul în care Milea s-a împușcat în biroul meu, eu nu eram acolo, eram pe culoar. Am auzit împușcătura, la ușa biroului era plutonierul Manole care nu a dat voie nimănui să intre. Asta voia Milea, a zis că vrea să dea un telefon la MApN. Când am intrat în birou telefonul operativ fix pentru Armată era întors de la masă și se vedea că s-a vorbit la el.

Am intrat împreună cu căpitanul Vătămănescu”, a adăugat Pârcălăbescu.

„Arma cu care a fost împușcat Milea e un pistol care aparținea lui Vătămănescu”, a adăugat Voinea.

„Milea nu s-a împușcat cu pistolul lui Vătămănescu. A cerut un pistol de pe hol. Acolo era un pluton de transmisiuni. Comandantul acelui pluton, maiorul Tufan i-a dat pistolul de la brâu cu centură. Pistolul lui Tufan a intrat în posesia ministrului apărării”, a completat Pârcălăbescu.

Întrebat de ce Milea nu s-a împușcat cu pistolul său, Pârcălăbescu a precizat: „pistolul generalului Milea era într-o geantă pe care o ținea Vătămănescu”.

Corneliu Pârcălăbescu a precizat că Tufan nu avea voie să îi dea pistolul, dar Milea a insistat, situația fiind critică iar Milea i-a atras atenția că este ministrul Apărării.

„Eu am fost ultimul care a ieșit din birou. Mi-a spus niște chestiuni cu discuția pe care a avut-o cu Ceaușescu, că i-a dat ordin să tragă în mulțime. Îi dăduse lacrimile. Nu a vrut să pună armata să tragă în popor”, mai spune fostul șef al gărzilor patriotice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel