Mirela Matichescu, APEL pentru salvarea turismului de pe litoral: De asta depinde. Trebuie susţinut, nu atacat!

Mirela Matichescu / Foto Facebook
Mirela Matichescu / Foto Facebook

"Amendamentul care salvează turismul de la Marea Neagră trebuie susținut, nu atacat!", transmite Mirela Matichescu, administrator public al judeţului Constanţa.

"Poate părea greu de crezut, dar turismul din acest an, pe fondul pandemiei COVID-19, chiar poate să depindă de amendamentul dezbătut în Parlament, prin care se permite desfășurarea activității operatorilor economici de pe plajele litoralului românesc.

Este vorba despre peste 1.000 de angajați, care lucrează în peste 100 de terase, care oferă, zilnic, servicii către mii de turiști. Aceasta este anvergura economică despre care vorbim când spunem de închiderea teraselor de pe plajă: mai bine de o mie de locuri de muncă și sute de mii de lei, dacă nu chiar milioane de lei, în taxe și impozite.

Este un microclimat economic care înseamnă coloana vertebrală a județului Constanța. Este argumentul pentru care turiștii străini vin în România, pe litoralul românesc pentru distracție de calitate.

Și atunci, pentru ce este atacat un amendament care permite ca turiștii să aibă parte de servicii de calitate, ca locuitorii județului Constanța să aibă locuri de muncă, iar bugetul local și cel național au numai de câștigat? Pentru ce este atacat un amendament care oferă o gură de oxigen și hotelurilor, care au acum restaurantele închise?", transmite Mirela Matichescu într-un mesaj publicat pe Facebook.

Mirela Matichescu: "Toată lumea vorbește despre sprijinirea turismului intern, dar nimeni nu pare dispus să facă ceva concret în acest sens

"Toată lumea vorbește despre sprijinirea turismului intern în acest an, mai ales pe fondul COVID-19, dar nimeni nu pare dispus să facă ceva concret în acest sens. Guvernul lasă în ceață termenul la care se pot redeschide restaurantele, în legătură cu tichetele de vacanță se iau tot măsuri incoerente, operatorii economici nu mai pot beneficia de certificate de situație de urgență (care oricum nu au fost de folos tuturor), șomajul tehnic este plătit cu foarte mare întârziere.

Turismul românesc de la malul mării nu poate să supraviețuiască în ciuda măsurilor haotice, sau a absenței acestor măsuri, dacă nimeni nu este dispus să vină în sprijinul operatorilor economici care nu vor decât să fie lăsați să lucreze ca și până acum", apreciază Mirela Matichescu, administratorul public al judeţului Constanţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel