Mircea Diaconu, cine i-a lipsit în prima zi în PE. \"Toată ziua m-am gândit la el\" | DCNews
Cele mai citite

Mircea Diaconu, cine i-a lipsit în prima zi în PE. \"Toată ziua m-am gândit la el\"

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
10505283_707397675975274_7779311407238869260_n_10180700
Mircea Diaconu

Europarlamentarul independent Mircea Diaconu a scris rânduri emoționante după prima zi în Parlamentul European. 

"Singura mea superstiție este să port aceleași haine în momente importante din viața mea. Cu acest costum am fost imbrăcat într-o secvență din "Filantropica", în care mergeam într-o mașină neagră, Mercedes, pe Calea Victoriei și stăteam în spate, lângă Gheorghe Dinică. Îmi arăta trecătorii și-mi spunea, firește amândoi eram personaje, cum statul român când se duce să cerșească bani se îmbracă prost și se milogește. Costumul este al meu, nu al filmului, de aceea m-am îmbrăcat și astăzi cu el, așa cum fac la fiecare eveniment important pentru mine. Când mașina Parlamentului European a venit să mă ia de la hotel și era neagră, Mercedes, m-am așezat în spate, pe același loc ca atunci, și am plecat prin Strasbourg uitându-mă pe geam la trecători. Doar Dinică lipsea. Toată ziua aceasta importantă m-am gândit la el...", a scris mare actor și europarlamentarul independent Mircea Diaconu, pe pagina sa de Facebook. 

(w670)

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close