Mircea Badea: M-aș retrage de aici, dar deocamdată nu pot. Până atunci, mă bate gândul să fac o altă mișcare

Sursă foto: Facebook Mircea Badea
Sursă foto: Facebook Mircea Badea

Mircea Badea a spus că s-ar retrage de la „măsuța” emisiunii „În gura presei”, dar deocamdată nu poate, însă are în plan să facă o mișcare interesantă.

Mai exact, realizatorul TV a spus că îl bate gândul să-și facă un canal de Telegram. De ce? Anunțul său vine după ce Mircea Toma, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, a declarat că, în urmă cu câteva luni, legea a fost modificată pentru a transpune o directivă europeană care extinde reglementările aplicabile televiziunii și radioului și asupra spațiului digital, respectiv platformelor Facebook, YouTube și Instagram.

Mircea Toma a precizat că, în viitorul apropiat, CNA va deveni un partener de încredere pentru YouTube, ceea ce va duce la o reacție mai promptă din partea platformei atunci când CNA-ul semnalează un conținut neadecvat.

„Suntem în plin proces de adaptare a normelor de utilizare a acestei legi, în ceea ce priveşte legislaţia secundară, Codul audiovizual, ca să vedem cum putem să îl aplicăm şi în ce măsură se potrivesc normele pentru televiziune pentru audiovizualul de pe diversele platforme folosite frecvent în România, Facebook, Youtube şi Instagram”, a spus Mircea Toma, membru CNA, la Prima News.

„Platformele au nişte norme, cu reguli, pe care utilizatorii, respectiv persoanele care urcă pe Youtube un material audiovizual, trebuie să le respecte. Dacă nu le respectă, materialele pot fi şterse, şi, mai mult de atât, conturile pot fi desfiinţate”, a mai zis Mircea Toma.

„Probabil că în viitorul apropiat, CNA va deţine o calitate specială, de ”trusted partner” de partener investit cu o încredere mai consistenţă, în aşa fel încât atunci când reclamă CNA-ul, reacţia Youtube să fie mai promptă”, a mai spus Mircea Toma.

Pornind de la această știre, Mircea Badea a spus că-l bate gândul să-și facă un cont de Telegram.

„Știți ce mă bate gândul să fac? Nu este vorbă că sunt deja sătul de vorbit și de apărut în public... M-aș retrage astăzi dacă aș putea. Deocamdată nu pot, dar mi-a trecut prin cap să-mi fac canal de Telegram. Nu că ar fi o idee inovativă, pur și simplu așa”, a zis Mircea Badea la Antena 3 CNN.

Telegram este o aplicație de mesagerie instantă și VoIP dezvoltată de Telegram Messenger LLP, companie înregistrată în Londra, Regatul Unit, și înființată de antreprenorul rus Pavel Durov. Versiuni ale aplicației sunt disponibile pentru Android, iOS, Windows Phone, Windows NT, macOS și Linux. Telegram permite utilizatorilor să creeze grupuri de chat cu până la 200.000 de membri și canale publice care pot fi urmărite de orice utilizator. Telegram permite utilizatorilor să trimită și să primească mesaje text, imagini, videoclipuri,fișiere și alte tipuri de conținut.

VEZI ȘI: Poliță de asigurare pe CNP pentru controlul trotinetelor electrice. Mircea Badea: Susțin demersul lui Titi Aur - https://www.dcnews.ro/polita-de-asigurare-pe-cnp-pentru-controlul-trotinetelor-electrice-mircea-badea-sustin-demersul-lui-titi-aur_937845.html

VEZI ȘI: Ipoteza lui Mircea Badea: Marcel Ciolacu are sosii - https://www.dcnews.ro/ipoteza-lui-mircea-badea-marcel-ciolacu-are-sosii_937320.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel