"O să mă lași să te mai țin în brațe?
Măcar vara asta. Și până va trece iarna.
O să te mai pot ține în brațe?
Măcar până vei sufla în lumânările
următorului tău tort.
Sunt gata să risc hernia supremă, dar lasă-mi brațele
să te arunce încă enșpe anotimpuri spre cer.
Să fii singura specie dintre înaripate
pe care o pot prinde din zbor.
Voi trage de toate fiarele Pământului
ca să te pot ridica deasupra creștetului.
Iar, în coborâre, obrajii tăi să se potrivească perfect
în curbura dintre gâtul și umărul meu.
Zi-mi, te rog, nu-i așa că ziua în care nu vei mai alerga
să te iau în brațe va pica undeva după Sfântul Așteaptă?
Pentru că prefer să-mi deformeze coloana
fericirea, nu povara vieții.
O să mă lași să te mai țin în brațe?
Măcar vara asta. Și până va trece iarna.
O să te mai pot ține în brațe?
Măcar până vei sufla în lumânările
următorului tău tort.
O să demonstrez științific că oamenii mari
scad în înălțime din ziua în care
nu-și mai pot ține puii în brațe.
Din ziua aceea, oamenii mari devin oameni mici.
Ce mă fac eu, dacă în viața asta,
va veni o zi când
nu te voi mai ține în brațe?
Copilul meu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
