Mihai Badea, președintele Comisiei juridice, după acuzațiile consilierilor: Au dezminţit! Nu știm cine a făcut asta

Sursa foto: Facebook Mihai Badea
Sursa foto: Facebook Mihai Badea

Președintele Comisiei juridice, Mihai-Alexandru Badea, este acuzat de hărțuire morală la locul de muncă. Cum se apară.

Președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, deputatul Mihai-Alexandru Badea, este acuzat de consilieri de "comportamente ce se circumscriu faptei de hărțuire morală la locul de muncă".

Printr-o adresă formulată către Secretariatul General al Camerei Deputaților, destinată secretarului general George Ionuț Dumitrică, consilierii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au adus la cunoștință "situația gravă existentă la nivelul Comisiei", respectiv "exercitarea de către Președintele Comisiei Juridice, de disciplină și imunități dl. deputat Mihai-Alexandru Badea, a unor comportamente ce se circumscriu faptei de hărțuire morală la locul de muncă", citând art. 5^1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

Aceștia precizează că scopul ar fi de a determina înlocuirea staff-ului Comisiei și aducerea unor persoane recrutate din formațiunea politică din care face parte deputatul Mihai-Alexandru Badea. 

Vezi mai multe aici: Imagini de furie cu Badea, deputat USR. Într-un exces de nervi, neștiind că e filmat, a făcut un gest controversat / video

"Au dezminţit că ar fi redactat acel document"

"În primul rând, trebuie clarificat că acel document este nesemnat de consilieri. Am avut o întâlnire cu dumnealor şi cu secretarul generale al Camerei Deputaţilor şi au dezminţit că ar fi redactat şi ar fi depus acel document undeva. Nu ştim cine a făcut acest lucru. Acum, referitor la această acuzaţie care mi se aduce, eu cred că este contrară cumva a ceea ce se întâmplă în realitate pentru că mai mulţi consilieri au depus cereri pentru a fi transferaţi la alte comisii cu activităţi mai reduse decât la Comisia juridică.

Nu se poate pune problema că eu mi-aş dori ca dumnealor să plece şi eu să aduc alţi oameni din USR sau din alte partide. Mai trebuie spus, aici, faptul că, atunci când există posturi vacante, acestea nu sunt ocupate la simpla voinţă a preşedintelui de comisie. Se organizează un concurs, se alcătuiesc comisii de concurs, comisii de contestaţie. Aşadar, nu se poate, nici dacă ar intenţiona un preşedinte de comisie să angajeze oamenii pe care şi-i doreşte dumnealui acolo", a spus Mihai Badea, la Antena 3.

"I-a deranjat pentru că se întârzie foarte mult la program"

Cât despre faptul că şi-ar chema consilierii din timpul liber la muncă şi că anumiţi consilieri ar deţine o ştampilă cu care trebuie să se semneze toate documentele, acesta a mai spus: "Nu este adevărat. Ștampila, întotdeauna, a stat în sertarul meu de la birou. Într-adevăr, există doi consilieri parlamentari care lucrează la cabinetul meu de deputaţi. Ei sunt angajaţi ai camerei Deputaţilor şi, având în vedere că, până în prezent, nu am un sediu de birou parlamentar, aceştia practic lucrează în cadrul comisiei şi în momentul în care, spre exemplu, vin la lucru, îmi spun dacă şi ceilalţi colegi au ajuns la timp. Acest lucru i-a deranjat pentru că se întârzie foarte mult la program, se pleacă mai devreme".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel