Mihaela Buzărnescu, trimisă să se schimbe înainte de debutul la Wimbledon. Nu respecta tradiţia turneului

Facebook Mihaela Buzarnescu
Facebook Mihaela Buzarnescu

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, marţi, după ce a trecut de germanca Nastasja Schunk cu 6-4, 6-2.

 

Buzărnescu (34 ani, 127 WTA), care anul trecut a pierdut în primul tur la Londra, a obţinut victoria după o oră şi 16 minute.

Buzărnescu a început în forţă şi a condus cu 3-0, Schunk (18 ani, 154 WTA) a revenit şi a luat două ghemuri, însă românca şi-a păstrat avantajul unui break şi a făcut diferenţa în primul set, 6-4.

În actul secund, Buzărnescu a început de asemenea cu break, iar la 4-2 a câştigat din nou conta serviciului, încheind cu 6-2.

Buzărnescu, net superioară la serviciu, a avut mai multe mingi direct câştigătoare (19-12) şi a făcut mai puţin erori neforţate (20-29).

Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 78.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe învingătoarea dintre Gabriela Ruse şi Cori Gauff (SUA), a 11-a favorită.

Buzărnescu este a treia româncă ajunsă în turul secund la Wimbledon, după Sorana Cîrstea şi Irina Begu. Marţi vor evolua în primul tur şi celelalte patru românce de pe tablou, Simona Halep (contra cehoaicei Karolina Muchova), Gabriela Ruse (împotriva americancei Cori Gauff), Irina Bara (împotriva franţuzoaicei Chloe Paquet) şi Ana Bogdan (contra ucrainencei Daiana Iastremska), scrie Agerpres.

Miki, trimisă la vestiare să se schimbe înainte de meci 

Un episod amuzant a avut loc înainte de partidă. Mihaela Buzărnescu a fost trimisă de arbitru la vestiare să se schimbe, pentru că nu respecta întru totul tradiţia turneului londonez. 

"Bustiera mea avea prea mult negru și se vedea aici deasupra (n.r. arată spre zona bustului) și trebuia să o schimb. Cea albă pe care o aveam eu era prea transparentă și se vedea totul pe dedesubt și nu puteam să o port, așa că am împrumutat de la antrenoarea mea, am luat bustiera ei (n.r. râde). Asta e, bine că ne-am descurcat", a declarat Mihaela Buzărnescu, în exclusivitate pentru Eurosport.

Primele declaraţii după victorie 

"Am fost extrem de fericită, mai ales după accidentarea suferită acum câteva zile, când nici nu știam dacă o să pot juca sau nu la acest turneu, și mai ales să fiu în forma în care am fost, după un timp de acomodare scurt. Îmi arată că toată munca mea din ultimele săptămâni și-a văzut roadele astăzi și mă bucur tare mult că am reușit această victorie.

Prietena mea, care a venit să mă vadă zilele acestea, avea avion să plece în Mykonos acum și a spus că rămâne să mă mai vadă, nici ea nu se aștepta să joc atât de bine. Momentan sunt bine și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut dureri și că am reușit să îmi ridic nivelul atât de repede, totul este imprevizibil și fac exerciții în fiecare zi, în continuare, de recuperare, ca să pot să vindec zona. Am o fisură pe menisc, ligamentele colaterale sunt și ele fisurate, așa că am scăpat ca prin minune de a nu fi operată", a mai spus românca.

Mihaela Buzărnescu, incident pe Autostrada Soarelui: Mi s-a rupt cauciucul în două

Mihaela Buzărnescu venea de la Constanța spre București, pentru a participa la o emisiune TV, dar nu a mai ajuns la destinație pentru că unul dintre cauciucuri a explodat. Sportiva a chemat o platformă pentru a fi tractată până la București.

”Mie îmi tot continuă ghinioanele de câteva luni încoace. Nu știu dacă sunt blestemată sau îmi pune cineva bețe în roate. Pe autostradă mi s-a rupt cauciucul în două. Am chemat o platformă ca să mă tracteze. Acum sunt aproape de București și trebuie să îmi rezolv problema. Mie îmi tot continuă ghinioanele de câteva luni încoace. Nu știu dacă sunt blestemată sau îmi pune cineva bețe în roate.”, a spus Buzărnescu, la Digi Sport. CITEŞTE AICI MAI MULTE 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel