Thea Haimovitz revine duminică, 1 noiembrie, de la ora 11:00, pe DCNews și DCNews TV cu o nouă ediție a emisiunii „Mi-th Influencer”, în care va aprofunda învățăturile Kabbalah despre suflet și existența de după moarte.
La începutul emisiunii, Thea Haimovitz a explicat că tema centrală va fi călătoria sufletului după încheierea vieții pământești și întrebările pe care oamenii și le pun despre existența acestuia.
„Vorbim în această emisiune despre călătoria sufletului după încheierea misiunii pe Pământ. Astăzi, lumea știe mai multe decât oricând despre ce se întâmplă cu sufletul după plecarea de pe acest Pământ. Moartea are loc doar aici, pe Pământ. Ce se întâmplă cu sufletul nostru, încotro se îndreaptă și care sunt următorii pași?”, a spus Thea Haimovitz.
Aceasta a adus în discuție și diferențele dintre nivelurile la care se poate afla sufletul, precum și modul în care acestea se reflectă asupra stărilor și trăirilor omului.
„În viață ne încearcă diverse întrebări, cum ar fi ce înseamnă sufletul și care este diferența dintre diversele niveluri în care sufletul se află. Dacă ești sus, stările de fericire nu țin foarte mult, iar dacă ești jos, deznădejdea poate ține ani de zile”, a explicat realizatoarea emisiunii.
Relația dintre suflet și corp, explicată prin Kabbalah
Un alt subiect abordat în ediția de duminică va fi legătura dintre suflet și corp, dar și rolul conștiinței în această relație. Thea Haimovitz va prezenta perspectiva Kabbalah asupra originii sufletului, a scopului său și a modului în care acesta se manifestă.
„Ne interesează ce se întâmplă cu sufletul și cu nivelurile sale superioare, care este relația dintre suflet și corp. Aici intervine Kabbalah, care vorbește și despre ideea de conștiință. De unde vine sufletul, care este scopul lui? Este acesta un organ și, dacă este un organ, unde îl găsim?”, a mai spus Thea Haimovitz.
Noua ediție „Mi-th Influencer” poate fi urmărită duminică, 1 noiembrie, de la ora 11:00, pe platformele DCNews și DCNews TV.


