Membrii CSM, mesaj cu ȘASE puncte cheie pentru justiția din România

Victor Alistar FOTO AGERPRES
Victor Alistar FOTO AGERPRES

Membrii aleși, reprezentanți ai societății civile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au transmis de „Ziua justiției” un mesaj cu șase deziderate cheie la care Justiția din România ar trebui să răspundă. 

"Începând cu anul 1994, în prima duminică a lunii iulie, în România, este celebrată anual „Ziua justiției”. Această zi de sărbătoare ne amintește de necesitatea și importanța pe care o are înfăptuirea justiției cu fermitate și imparțialitate, în cadrul unei societăți moderne și democrate, în contextul unui stat de drept în care nimeni nu este mai presus de lege. Justiția are la bază adevărul și dreptatea, noțiuni inerente naturii umane, fără de care nu se poate lua în considerare un echilibru în cadrul existenței unei societăți.

Cu ocazia acestui moment de sărbătoare pentru profesiile juridice, membrii societății civile din Consiliul Superior al Magistraturii transmit un mesaj tuturor profesioniștilor dreptului - magistrați, avocați, executori, notari, consilieri juridici, grefieri şi cadre didactice din învățământul superior care formează viitorii slujitori ai dreptului - de felicitare şi îndemn de a pune adevărul, dreptatea și rigoarea profesională în valoare pentru a sprijini nevoile societății. Reiteram că în centrul actului de justiție se află omul şi nevoia sa legitimă de dreptate şi echitate.

Justiția nu este nici ea scutită de fenomenele care afectează societatea. Justiția, ca și societatea, este măcinată de polarizare, de o scădere a culturii dialogului, de o negare a pluralismului de gândire, ceea ce o afectează în misiunea sa vocațională. Acceptarea deschisă a criticilor constructive ca fundament a dialogului între justițieși societate, abandonarea reflexelor de castă precum și abandonarea respingerii a priori a solicitărilor societății sunt esențiale pentru  misiunea justiției și expresia capacității de înțelegere a poziției de serviciu public vital pe care aceasta îl are. 

Șase deziderate

Exprimăm dorința cu care rezonează milioane de cetățeni, ca înfăptuirea justiției să răspundă, în principal, următoarelor deziderate:

-garantarea aplicării nediferențiată a legii

-respectarea la cel mai înalt nivel a drepturilor omului şi libertăților cetățenești

-furnizarea justiției ca serviciu public la cele mai înalte standarde de calitate

-obiectivitate şi imparțialitate ideologică

-onestitate şi respect profund pentru membri societății

- practica judiciară unitară şi predictibilă

Toate acestea vor face ca încrederea în justiție să crească cu recâștigarea și reconsolidarea respectului de care profesioniștii dreptului trebuie să se bucure din partea societății.

Membrii societăţii civile asigură opinia publică că vor continua să acţioneze cu bună credinţă şi stăruinţă, pentru ca vocea societăţii să fie auzită în cadrul Consiliului într-un mediu deschis şi de respect reciproc.

Urăm tuturor profesioniștilor dreptului împlinire, satisfacție, şi linişte de conştiinţă în desfăşurarea activităţilor lor profesionale. La multi ani cu ocazia „Zilei justiției”!

Membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai societății civile:

Victor ALISTAR și Romeu CHELARIU". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel