Medicii ruși: NU a fost descoperită otravă în organismul lui Aleksei Navalnîi

Aleksei Navalnîi
Aleksei Navalnîi

Medicii din Rusia spun că nu au găsit otravă în organismul lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse.

Potrivit medicilor ruși, în organismul lui Aleksei Navalnîi nu a fost găsită otravă, iar liderul opoziției ruse nu a fost otrăvit, transmite Agerpres.

"Până la această oră nicio otravă nu a fost identificată în sânge şi urină, nu sunt urme ale unei asemenea prezenţe. "Nu credem că este vorba de o otrăvire", a spus Anatoli Kalinincenko, director-adjunct al spitalului de urgenţă nr.1 din Omsk, unde a fost internat opozantul rus. El a declarat că nu poate face public diagnosticul lui Navalnîi din motive legale, dar că familia bărbatului îl cunosc.

Potrivit lui Anatoli Kalinincenko, starea lui Navalnîi este "instabilă", ceea ce nu permite transferul lui într-un spital din străinătate, în pofida faptului că un avion medical a sosit deja la Omsk, închiriat de un ONG pentru a-l duce pe opozantul rus în Germania. Leonid Volkov, mâna dreaptă a lui Navalnîi, i-a acuzat pe medicii ruși  că tergiversează transferul pentru ca „toxinele să iasă şi să nu mai fie detectate în corp.

Amintim că Aleksei Navalnîi, unul dintre criticii cei mai vehemenţi ai Kremlinului, se deplasa de la Tomsk la Moscova cu avionul când i s-a făcut rău. Avionul a trebuit să aterizeze de urgenţă la Omsk. Opozantul a fost internat aici la spital, aflat în comă, plasat la reanimare şi conectat la un ventilator pulmonar. Susţinătorii săi s-au declarat convinşi că el a fost victima unei "otrăviri intenţionate", "cu ceva amestecat în ceaiul" pe care Aleksei Navalnîi l-a băut cu puţin timp înainte de a se îmbarca în avion. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel