Mihaiu spune că România nu merită Globul Albastru. Află de ce

delta dunarii canal
delta dunarii canal

Asociaţia "Salvaţi Dunărea şi Delta" protestează faţă de acordarea unui premiu internaţional de ecologie pentru ţara noastră.   Globul Albastru a fost acordat  cu ocazia unei reuniuni a Conferinţei privind Diversitatea Biologică, din Japonia la care au participat peste 190 de state, organizaţii internaţionale, şi ONG-uri care activează în domeniul protecţiei naturii. Delta a fost aleasă din 133 de zone umede. Liviu Mihaiu, fost guvernator al Rezervaţiei Delta Dunării, actualmente preşedintele Ascociaţiei amintite, contestă premiul  deoarece măsurile legislative promise de ţara noastră nu se aplică, fiind promise doar pentru imagine.

"Analizând modul în care măsurile legislative sunt implementate în Delta Dunării, considerăm că autorităţile din România ar trebui să primească Globul de tinichea. Dacă România ar fi condusă la nivelul măsurilor luate numai pe hârtie, situaţia biodiversităţii nu ar mai fi într-o degradare exponenţială", se arată în comunicatul organizaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta. Liviu Mihaiu, dă ca exemplu renaturarea şi reconstrucţia a peste 220.000 de hectare din Lunca Dunării şi Delta Dunării, proiect adoptat în anul 2000 de ţările riverane, ca angajament european, care a rămas doar pe hârtie. În realitate, Consiliul Judeţean Tulcea scoate bani buni din închirierea unor suprafeţe "redate agriculturii" de către Ceauşescu şi se opune la orice încercare de renaturare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel