Legea pensiilor militare. UNPR: Vom acţiona!

 Pensii
Pensii

Uniunea Naţională pentru Progresul României va acţiona pentru revenirea la aplicarea Legii 223/2015 a pensiilor militare de stat în forma aprobată de Parlament şi promulgată de preşedinte, se arată într-un comunicat.

De asemenea, conform sursei citate, UNPR spune că va acţiona pentru aplicarea principiului juridic, anunţat de coaliţia aflată la guvernare, pentru pensiile civile, potrivit căruia persoanele care au ieşit la pensie în diverse etape, în condiţiile similare prevăzute de lege, să aibă pensii egale valoric, pentru alinierea principiilor juridice privitoare la pensii şi salarii cu cele din ţările NATO, relansarea negocierilor privitoare la salariile şi ajutoarele compensatorii acordate inegal, în diverse etape de timp, sau neacordate în ultimii ani, precum şi pentru promovarea unei iniţiative legislative potrivit căreia sistemul de apărare să încheie, prin sistemul bancar, o asigurare de viaţă pentru fiecare militar, cu încasarea contravalorii acesteia, la momentul pensionării, asigurarea urmând să fie suportată de către instituţiile militare, ca beneficiare, în numele statului român, ale serviciului fiecăruia dintre militari.

Consultanţă şi sprijin pentru sindicatele şi organizaţiile militare

Nu în ultimul rând, UNPR doreşte consultanţă şi sprijin pentru sindicatele şi organizaţiile militare în acţiunile lor juridice de protejare şi conservare a drepturilor câştigate legal.

UNPR argumentează că va acţiona pentru toate aceste aspecte 'în conformitate cu opţiunea programatică a partidului, de a continua implicarea în apărarea drepturilor privind salariile şi pensiile câştigate legal de cadrele militare din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel