Înregistrări Țuțuianu: Iohannis mi-a dat mesaj când am demisionat. E agresiv

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Noi înregistrări cu președintele PSD de Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, au ieșit la iveală. 

”M-am întâlnit de trei ori cu Iohannis în CSAT și am purtat două discuții când am fost ministru al Apărării. Una dintre ele a fost de două ore, când eu i-am spus situația Armatei.

Deci e un tip pompos. Când nu-i convine câte ceva, e agresiv. Aveți exemplu din spațiul public când îi aruncă lu ăla' paltonul că nu i-l scoate la timp. Eu am stat de vorbă cu el când am discutat despre problemele Armatei. După discuție, mi-a zis: Domnule ministru, nu eram foarte sigur că sunteți cea mai bună alegere la ministerul Apărării. După discuția de astăzi, m-am lămurit că știți ce aveți de făcut. Vă urez succes. Veți sta cât mai mult pe post. 

În ziua când mi-am dat demisia, mi-a dat un mesaj și mi-a zis: `Îmi pare rău, puteam să colaborăm bine împreună în interesul țării`. O chestie de genul acesta. 

Și eu i-am spus `Și mie îmi pare rău, aș fi vrut să duc la capăt proiectele pe care le-am început`.

Nu am avut în viața mea alte discuții. Nici nu cred că e foarte implicat. Se vede că nu. Când îți iei concediu în timpul săptămânii, nu poți să îți iei. Joacă tenis, joacă golf, schiază... Am fost foarte serios.”, se arată în noua înregistrare difuzată în cadrul emisiunii lui Victor Ciutacu, la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel