Incendii California. 36.000 de pompieri se luptă cu flăcările

Incendiu
Incendiu

36.000 de pompieri se luptă cu flăcările în cele mai distrugătoare incendii de vegetaţie din istoria Californiei.  

Cei aproximativ 36.000 de pompieri, care se luptă cu unul dintre cele mai distrugătoare incendii de vegetaţie din istoria statului California, speră ca vântul mai calm de marţi să le permită să avanseze în acţiunile de control al flăcărilor, potrivit Reuters. Decesele a şase persoane au fost confirmate şi alte şapte sunt date dispărute de joia trecută. Peste 800 de locuinţe şi 300 de clădiri au ars din temelii, iar 37.000 de persoane au fost evacuate. Incendiul Carr a distrus 42.000 de hectare în oraşul Redding şi în împrejurimile acestuia. 

Pompierii au declarat că au făcut progrese luni şi că au securizat circa 23% din perimetrul flăcărilor, faţă de doar 5% săptămâna trecută, datorită vânturilor mai puţin intense, care se vor menţine în regiune pentru următoarele două zile. Focul, devenit deja al şaptelea cel mai distrugător din istoria Californiei, a ajuns săptămâna trecută, pe neaşteptate, în oraşul Redding şi comunităţile învecinate după ce fost înteţit de vânturi puternice şi transformat într-o furtună de flăcări care a traversat râul Sacramento. 

Incendiile, alimentate de vegetaţia uscată, temperaturile ridicate şi vânturile imprevizibile

Acesta este cel mai mare dintre cele 17 incendii de vegetaţie care provoacă distrugeri în California, alimentate de vegetaţia uscată, temperaturile ridicate şi vânturile imprevizibile. Doi pompieri şi cel puţin patru civili şi-au pierdut viaţa, inclusiv doi copii mici şi bunica acestora, care au decedat în timp ce se adăposteau sub o pătură umedă. 

Cartiere întregi, inclusiv oraşul Keswick de la periferia Redding, au fost distruse, iar rezidenţii au fugit pentru a-şi salva vieţile într-o evacuare haotică. Luni, autorităţile au început să le permită unora dintre aceştia să se reîntoarcă acasă, deşi circa 37.000 de oameni se află încă sub efectele ordinelor obligatorii de evacuare. În total, incendiile de vegetaţie care au afectat vestul Statelor Unite au pârjolit anul acesta 1,8 milioane de hectare de teren, cu 24% mai mult decât media suprafeţei pârjolite în aceeaşi perioadă în ultimul deceniu, potrivit statisticilor federale. 

Autorităţile din California vorbesc despre nivele de intensitate a flăcărilor şi impredictibilitate rar întâlnite. La nivelul statului, flăcările au distrus peste 165.000 de hectare din luna ianuarie, cel mai mare bilanţ pentru finalul lunii iulie din ultimul deceniu, potrivit CalFire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel