Gică Popescu a rămas cu mari regrete după condamnarea în Dosarul Transferurilor.
Gică Popescu a vorbit despre cea mai grea perioadă din viața sa, anii petrecuți în închisoare după condamnarea din Dosarul Transferurilor. Cel mai mare regret este faptul că tată său a murit și explică și motivul.
„Am acceptat acea decizie despre care mereu am spus că e injustă. Nu voi comenta decizia instanței niciodată. Singura nenorocire a fost că a murit tata. A murit ca un brad. Tata a murit de mândrie. Ăsta a fost cel mai dur moment. La fel și când a trebuit să le spun copiilor.
O să mă duc în mormânt cu ideea că nu a fost justă decizia. Nu regret că am candidat și acum aș fi procedat la fel dacă am fi fost în 2014.
Orice jucător care merge apoi pe partea administrativă vrea să ajungă președinte la Federația din țara lui. Eu am un exces de patriotism", a zis Gică Popescu la Telekom Sport, citat de GSP.
Gică Popescu a fost condamnat cu doar o zi înaintea alegerilor de la FRF din 2014. Deși a plătit în întregime prejudiciul și inițial a primit închisoare cu suspendare, fostul mare căpitan al României a fost ulterior condamnat la 3 ani și o lună de detenție în Dosarul Transferurilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu