Ghiță, atac în direct la Sabin Orcan: Vă ocupați de simpozioanele Black Cube. Adamescu a plătit

O discuție în studioul B1Tv a generat o confruntare între deputatul PRU Sebastian Ghiță și Sabin Orcan, cunoscut admirator al lui Traian Băsescu și sprijinitor al statului de drept. Deputatul a afirmat că Sabin Orcan s-a ocupat de simpozioanele Black Cube, la Londra. Vizibil surprins de replica deputatului, Orcan a declanșat un atac la persoană, cu jigniri cum ar fi ”trage pe nas și consumă alcool”, relatează hotnews și România Liberă.  

Sabin Orcan a vrut să-l întrebe ceva pe Sebastian Ghiţă, intrat prin telefon.

Orcan: Dumneavoastră sunteţi în comisia de control SRI?

Ghiță: Cu cine vorbesc? Cu dl.Orcan? Vă ocupaţi de simpozioane Black Cube în Londra. Haideţi să spunem adevărul!

Orcan: Eu mă ocup de simpozioane Black Cube? Domnule Ghiţă, aţi băut ceva înainte să intraţi în emisie?

Ghiţă: Nu am băut, dar nici nu puteţi păcăli pe toată lumea când luaţi bani de la Adamescu şi de la Black Cube.

Orcan: Domnule Ghiţă, aţi tras ceva pe nas înainte?

Sebastian Ghiţă: Ţineţi simpozioane Black Cube la Londra împotriva statului român!

Orcan: Domnule Ghiţă, aţi tras ceva pe nas înainte de emisiune? Cum îmi spuneţi mie că fac simpozioane Black Cube?

 Ghiţă: V-aţi propus să faceţi simpozioane Black Cube la Londra? Domnule Orcan, răspundeţi.

 Orcan: Scoateţi ştecherul din priză că sunteţi în delir. Opriţi-vă, că aţi trecut de la MRU la Black Cube şi la mine.

Ghiţă: Aţi contactat politicieni din România pentru Black Cube în numele lui Adamescu?

Orcan: Eu mă ocup de Black Cube, dl.Ghiţă, sunteţi bolnav?

Ghiţă: Da, domnule Orcan. Aţi dorit acum câteva săptămâni să faceţi un simpozion la Londra pentru Black Cube.

Orcan: Eu mă ocup de simpozioane la Londra?

Ghiţă: Da.Pe banii lui Adamescu.

Orcan: Domnule Ghiţă, cred că aţi băut cam mult în seara asta.

Ghiţă: Black Cube şi cu Adamescu; Restul e cancan.

Orcan: Nu mai minţiţi, domnule, ca un nesimţit la televizor. Ce treabă am eu cu Black Cube?

Ghiţă:Fiţi civilizat. Eu nu v-am făcut nesimţit.

Sabin Orcan: Cum să fii civilizat, dacă spuneţi o porcărie. Vă dau în judecată pentru calomnie.

Ghiţă: Înaine să mă daţi în judecată spuneţi ce făceaţi dvs. la Londra.

Orcan:Aţi furat, aţi băut şi vorbiţi prostii.

Ghiţă: Nici nu am furat, nici nu am băut.

Orcan: Aţi furat că aveţi dosare penale...aţi furat sute de milioane de euro şi acum veniţi să-mi daţi mie lecţii la televizor. Opriţi-vă! Sunteţi în delir. Nu am eu nici o treabă cu Black Cube.

Realizatorul, Silviu Mănăstire, a întrerupt discuția și a revenit la tema SRI și SIE.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy