GDPR, un an de la implementare

Pe 25 mai s-a împlinit un an de când Europa a început să aplice Regulamentul General privind Protecţia Datelor. Comisia Europeană raportează aproape 90.000 de notificări cu privire la încălcari ale securității datelor cu caracter personal și peste 144.000 de iîntrebări și plâgeri adresate autorităților naționale, conform antena3.ro. 

Noile norme europene în materie de protecție a datelor nu numai că au pregatit Europa pentru era digitală, dar au și devenit un punct de referință la nivel mondial. Obiectivul principal al normelor a fost acela de a le oferi cetățenilor mijloacele necesare pentru a-și exercita drepturile și de a-i ajuta să dobândească un nivel mai mare de control asupra datelor lor cu caracter personal. Un alt avantaj este faptul că firmele beneficiază, în prezent, de un singur set de norme, aplicabil în întreaga Uniune. 

Într-o declarație comună, Andrus Ansip, vicepreședinte pentru piața unică digitală, și Vera Jourová, comisar pentru justiție, consumatori și egalitatea de gen, au arătat recent că datorită noului Regulament european privind protecția datelor cu caracter personal autoritățile au devenit mai eficace în abordarea încălcărilor.

Regulamentul general privind protecția datelor a adus schimbări, atât în Europa, cat și în afara acesteia, însă respectarea acestuia este un proces dinamic și nu se realizează peste noapte. Comisia Europeană anunță că principala prioritate pentru lunile următoare este să asigure o punere în aplicare corectă și uniformă a regulamentului în toate statele membre, pentru a crea un mediu previzibil și pentru a evita sarcinile inutile pentru părțile interesate, în special pentru IMM-uri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel