Europarlamentare2019. Marine Le Pen vrea alegeri parlamentare

Liderul extremei drepte din Franţa Marine Le Pen a proclamat duminică seară o 'victorie a poporului' după ce proiecţiile iniţiale plasează formaţiunea sa Adunarea Naţională cu puţin în faţa listei centriste a preşedintelui Emmanuel Macron în alegerile europene, relatează dpa. 

Macron ar trebui 'să tragă concluziile' după ce a făcut din scrutin 'un referendum asupra politicilor sale şi de fapt a persoanei sale', a afirmat Le Pen, adăugând că preşedintele 'nu are altă variantă' decât să convoace noi alegeri parlamentare. Rezultatele 'confirmă sciziunea naţional-globalism', a mai spus Marine Le Pen.

'O mare mişcare pentru o schimbare la putere s-a născut în această seară', a mai spus ea. Capul de listă al Adunării Naţionale, Jordan Bardella, a făcut apel duminică la 'constituirea unui grup puternic' în Parlamentul European care să reunească formaţiunile populiste care au realizat progrese în Europa.

'Elanul aliaţilor noştri în Europa şi apariţia unor noi forţe pe tot continentul (...) deschid calea către constituirea unui grup puternic în Parlamentul European', a declarat la tribună Jordan Bardella, a cărui listă a câştigat, potrivit exit-poll-urilor, alegerile europene în Franţa, cu circa 24% din sufragii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel