Eurodeputatul Zoană: Dăncilă a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume azi

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

„Prin discursul de astăzi din plenul Parlamentului reunit pentru ședința solemnă dedicată Centenarului Marii Uniri, premierul Viorica Dăncilă a reușit să dezvăluie adevăruri pe care nu mulți au curajul să le rostească”, a transmis, miercuri după-amiază, Gabriela Zoană.

„Doamna Viorica Dăncilă a expus astăzi o situație pe care o anumită parte a eșichierului politic românesc evită să o spună sau să și-o asume, după caz: neîndeplinirea țintelor noastre la nivel european, așa cum este și accederea în Spațiul Schengen, pentru care am îndeplinit tehnic toate condițiile impuse pentru aderare, este o consecință firească a faptului că nu dăm dovadă de unitate în fața partenerilor noștri europeni.

Cum să fim primiți în Spațiul Schengen atunci când politicieni români din cadrul Opoziției bat la ușile cancelariilor occidentale pentru a se opune acestui deziderat, din motive de calcule electorale în perspectiva alegerilor de anul viitor, întrucât ar pierde din imagine la nivelul electoratului?

Cum să ne fie ridicat MCV atunci când colegii noștri din Parlamentul European, votați de români pentru a apăra interesele țării, inventează acuzații și sesizează Comisia Europeană în legătură cu presupuse fapte?

Cum să fim respectați în Europa când, deși vorbim aceeași limbă, nu ne adresăm la unison în ceea ce privește cererile noastre și nu ne apărăm la unison interesele naționale?

De ce să ne respecte străinii țara, din moment ce dovedim că nici măcar noi nu ne-o respectăm?”, a precizat europarlamentarul PSD.

„Felicit premierul României pentru discursul de astăzi și sper ca apelul la unitate să fie auzit de Opoziție și de președintele Iohannis, măcar acum, în al doisprezecelea ceas al Anului Centenar”, a conchis Gabriela Zoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel