Emil Boc, apel împotriva fuziunii PNL-PDL

emil boc, china town
emil boc, china town

Fostul premier Emil Boc a făcut un apel către PDL și PNL să nu fuzioneze. 

Emil Boc susține o fuziune va atrage atenția de la obiectul celor două partide: susținerea unui candidat unic la prezidențiale. El recomandă o alianță. 

"Recomandarea mea pentru toată lumea, din experienţă, ar fi ca până în ianuarie 2015 să vorbim de o alianţă PNL-PDL, una deschisă şi celorlalte forţe de dreapta, şi nu închisă, care să conducă la câştigarea alegerilor prezidenţiale. Dacă începe acum să se pună pe tapet în primul rând problema fuziunii, vă asigur că şase luni în teritoriu vor fi dezbateri în fiecare judeţ cine să fie şef, pe ce poziţie şi cum. Obiectivul comun, de a câştiga prezidenţialele, va deveni un obiectiv secundar. Cred că dacă avem înţelepciune, până în ianuarie 2015, nimeni nu mai vorbeşte de fuziune, ci vorbeşte de alianţă în vederea câştigării alegerilor prezidenţiale. Acesta este un sfat şi o recomandare pornită din experienţă, pentru că dacă pui înaintea obiectivului general obiective ale oamenilor, s-a terminat cu construcţia", a spus Emil Boc, potrivit Mediafax. 

Cadou pentru Victor Ponta

"PDL are un palmares care nu poate fi ignorat foarte uşor şi nu e bine să discuţi despre fuziune. Dacă intrăm în aceste dezbateri acum, am pierdut din vedere obiectivul, şi facem un cadou lui Ponta, lăsându-l să meargă pe un culoar favorabil spre prezidenţiale, pentru că noi cu PNL ne vom bate cine să fie şef în fuziunea asta la nivel judeţean", a spus Boc.

VEZI și: Scenariu șoc lansat de Dragnea: Băsescu, premierul lui Iohannis

Fostul premier a adăugat că alianţa PNL-PDL nu trebuie să se transforme, aşa cum a fost USL, într-una contra preşedintelui Băsescu pentru că "vor avea nevoie cei de dreapta, pentru a câştiga alegerile prezidenţiale şi de suportul, direct sau indirect, al preşedintelui, acesta rămânând exponentul dreptei în România, lucru care nu poate fi ignorat".

"E nevoie de înţelepciune, de adunarea tuturor resurselor de dreapta într-o alianţă şi aşa se pot câştiga alegerile prezidenţiale. După aceea, cum se fac fuziunile, prin comasare, prin absorbţie, când şi cu cine, sub ce denumire, e o treabă pentru începutul anului 2015", a afirmat Emil Boc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel