Elena Udrea, mandat european de arestare. O nouă lovitură

Poliţia Română a solicitat instanţei emiterea unui mandat european de arestare pe numele Elenei Udrea, informează România TV.

Poliţiştii au solicitat marţi seara instanţei emiterea unui mandat european de arestare şi a unei cereri de urmărire internaţională pe numele Elenei Udrea, care a fost condamnată definitiv marţi la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. În acest caz, instanţa urmează să se pronunţe.

Elena Udrea se află în Costa Rica, unde susţine că a primit statutul de refugiat.

Cu o lună înainte de pronunţarea sentinţei definitive, Elena Udrea spunea, la Antena 3, că a plecat din România pentru că și-a dat seama că nu are în țară șansa de a fi judecată corect.

Udrea, primul mesaj după condamnare

Amintim că Elena Udrea a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după ce a fost condamnată. „Multumesc tuturor celor care ați crezut și credeți în dreptatea mea, tuturor celor care m-ați susținut, mă susțineți, v-ați rugat și vă rugați pentru mine! Mulțumesc presei care a dus și duce o luptă mai aprigă și mai determinată pentru adevăr și oprirea abuzurilor din România, decât o duc aleșii poporului, cei care ar avea obligația să o facă. Sistemul încă există și funcționează, Protocoalele și culoarele din justiție sunt în continuare eficiente, sunt încă judecători și procurori care execută ordinele și comenzile generalilor SRI. Până decid ce voi face în continuare, va rog să acceptați că nu voi face nicio declarație. Doamne, ajută tuturor!", a transmis Elena Udrea.

Vezi și: Elena Udrea, extrădare Costa Rica. Dragoș Dolănescu face lumină

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel