La început de primăvară, Ducu Bertzi va susține un concert la Sala Dalles din București, pe data de 4 martie.
Ducu Bertzi, unul dintre cei mai apreciați folkisti români ai tuturor timpurilor, aduce pe scena legendarei săli Dalles “floarea de colț” în prag de primăvară, într-un concert extraordinar pe care îl va susține duminică, 4 martie, ora 19.00.
Iubitorii genului folk vor putea fredona șlagăre precum „Și de-ar fi”, „M-am îndrăgostit numai de ea”, „Suflet fără chei”, „Omul pădurii”, „Iertările”, „Unde oare”, „Focul vânat e gonit de vânt”, „Când s-o-mpărțit norocu'” sau „Floare de colț”.
Alături de artist vor urca pe scenă în concertul “Ducu Bertzi & Friends” Irina Furdui – vioară, Tavi Iacob – clape și Constantin Neculae – voce și chitară.
Biletele pentru concertul “Ducu Bertzi & Friends” se pot procura de la Anticariatul Universității Populare Ioan I. Dalles sau online de pe site-ul www.bilete.ro
În peste 30 de ani de activitate, Ducu Bertzi a sustinut peste 4500 de spectacole și concerte atât în țară cât și în străinătate, 1.400 dintre ele fiind susținute doar în cadrul Cenaclului Flacăra între 1979 și 1985.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu