Donald Trump a făcut o afirmație controversată despre Coreea de Sud, despre care consideră că ar trebui să plătească substanțial SUA.
SUA mențin 28.000 de militari pe teritoriul Coreei de Sud pentru a o apără de Coreea de Nord. Miliardarul Donald Trump, candidat favorit la alegerile primare republicane, a declarat, miercuri, la CNN, potrivit Antena 3, că, în aceste condiții, Coreea de Sud ar trebui să plătească substanțial Statele Unite.
"Nu primim nimic. Ne plătesc sume mici" pentru desfășurarea de trupe în Coreea de Sud, a declarat Donald Trump. Însă, Seulul împarte cu Washingtonul costurile staționării trupelor americane pe teritoriul sud-coreean din 1991. Conform unui acord de împărțire a costurilor pe cinci ani, semnat în urmă cu doi ani, Seul s-a angajat să contribuie cu 867 de milioane de dolari la costurile armatei americane în 2014 pentru desfășurarea de trupe în Coreea de Sud, aproximativ 40% din total. Înțelegerea prevede ca suma să crească anual în funcție de rata inflației.
Coreea de Sud, mașină de făcut bani
Donald Trump se plânge de mai multe luni în legătură cu Seulul. Întrebat dacă va retrage militarii americani din Coreea de Sud dacă ajunge președinte, Donald Trump a răspuns: "Aș vrea să primim mulți bani de la Coreea de Sud".
"Coreea de Sud este o mașină de făcut bani. Ei ne plătesc sume mici", a spus Trump. "Am mulți prieteni din Coreea din Sud. Însă Coreea de Sud ar trebui să ne plătească și să ne plătească substanțial pentru că îi protejăm", a spus magnatul american.
El a mai declarat la CNN că China ar trebui să fie responsabilă pentru rezolvarea problemei programului de arme nucleare al Coreii de Nord, iar dacă nu o face, "atunci ar trebui să fim duri cu ei în privința comerțului". "China s-ar prăbuși în circa două minute. Avem o mare putere asupra Chinei. Doar că nu știm cum să o folosim", a spus Trump.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu