Doina Pană, fost ministru al Mediului: Cât de disperat să fii tu, PNL…

Deputatul PSD Doina Pană, fost ministru al Mediului, critică PNL din cauza poziției adoptate cu privire la modificarea Codului Silvic. 

"Cât de disperat trebuie să fii încât în fața dorinței unei țări întregi pentru a vota noul Cod silvic, să minți? E o culme a demagogiei, să dezinformezi pentru a face ca interesul de partid și/sau pecuniar să primeze în fața interesului național. La concret, PNL, prin vocea doamnei Varga, anunță că ar vota Codul silvic dacă s-ar scoate articolul 20 care "dă liber la defrișări", neobligând micii proprietari(sub 10 ha) să aibă amenajament silvic, pentru a-și putea exploata propria pădure", a declarat Doina Pană, potrivit unui comunicat de presă.

Compania Schweighofer amenință Guvernul cu procese, dacă se adoptă noul Cod silvic

Fostul ministru al Mediului subliniază că "De fapt, acest articol 20, îi pune în legalitate, făcându-i să poată beneficia, CU RESPECTAREA REGIMULUI SILVIC, de propria pădure. Amenajamentele silvice sunt niște studii foarte complexe, făcute de ICAS sau firme autorizate în acest sens, care indică cum poate fi exploatată pădurea pe parcursul a 10 ani, doar că ele se pot face DOAR PENTRU SUPRAFEȚE MAI MARI DE 100ha. Micile suprafețe de pădure(sub 10ha) nu sunt una lângă cealaltă încât micii proprietari să se poată asocia și să rezulte o suprafață de 100 ha. Din acest motiv, în nicio țară din UE, nu e obligatoriu amenajamentul pentru suprafețe de pădure sub 10ha. În UE, exploatarea lemnului în acest caz, se face după ghiduri de bune practici. Articolul 20 din noul Cod silvic, le dă dreptul micilor proprietari să poată beneficia de cel mult 3 metri cubi/ hectar/an, din propria pădure, DACĂ încheie un contract de administrare, pe minim 10 ani, cu un ocol silvic privat sau de stat. Adică, în urma contractului, pădurea ar fi păzită și specialiștii silvici ar marca ce arbori ar putea tăia, în funcție de tipul pădurii, vârsta acesteia, etc așa încât să nu depășească cei 3 metri cubi/ hectar/ an. Cantitatea reprezintă minimul de care ar putea beneficia dacă ar avea amenajament silvic, însă nu și-ar mai fura propriul lemn(de obicei lemn de foc) cum s-a întâmplat până acum(Codul silvic în vigoare le interzice să exploateze propria pădure fără amenajament deși, culmea absurdului, NU POT AVEA amenajament silvic)".  

"Cât de disperat trebuie să fii, tu PNL, încât să nu-ți pese de interesul național și nici de doctrina ta liberală, pentru că aici nu e doar interesul pădurii(exploatarea ei în regim silvic) ci și interesul micilor proprietari de pădure?", conchide Doina Pană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel