Câteva mii de persoane au protestat, luni, în fața Porții Brandenburg din Berlin, ca reacție la victoria Partidului Alternativa pentru Germania (AfD) la alegerile din Saxonia-Anhalt.
Potrivit poliției din Berlin, numărul participanților la aproximativ 5.000 la ora 19:00, la o oră după începerea mitingului, în timp ce co-organizatorul Campact a raportat 14.000 de manifestanți, scrie France24.
Numărul a fost mult sub cel al protestelor anti-AfD de la începutul anului 2025, atunci când mii de manifestanți din toată țara au ieșit pe străzi în marile orașe, inclusiv în capitala Berlin.
Prezența mult mai modestă din această seară de luni „nu este un semn că oamenii se ridică, sunt gata să acționeze și sunt conștienți că este deja al unsprezecelea ceas”, a declarat protestatara Marie-Therese Hattendorf pentru AFP.
„Văd că democrația din țara noastră este în prezent amenințată serios”, a spus ea.
O altă protestatară, care și-a dat numele doar de Alice, a declarat pentru AFP că rezultatul a lăsat-o cu un sentiment de „deprimare”.
„Ne temem că democrația noastră se destramă”, a declarat pentru AFP o altă protestatară în vârstă de 68 de ani, pe nume Ellen, în timp ce stătea sub monumentul berlinez. Soțul ei, Michael, a numit alegerile „profund tulburătoare”.
Victor zdrobitoare pentru AfD în landul Saxonia-Anhalt
Pe 6 septembrie 2026, în landul Saxonia-Anhalt au avut loc alegeri de stat, în cadrul cărora Alternativa pentru Germania (AfD) s-a clasat pe primul loc cu un procent de aproape 44%.
AfD „a scris istorie” prin această victorie răsunătoare, a declarat liderul său regional Ulrich Siegmund, într-o declaraţie pentru postul public de televiziune ARD după anunţarea rezultatelor sondajelor exit-poll, informează Agerpres.
„Avem nevoie de o schimbare politică fundamentală în această ţară, această politică să se ocupe în sfârşit din nou de propriile noastre interese, de propria noastră ţară”, a adăugat el.
Ștefan Popescu explică de ce au votat nemții acest partid și dacă s-ar putea „meloniza“
Într-un interviu exclusiv oferit DC News, luni după-amiază, analistul de politică externă Ștefan Popescu a precizat că rezultatele alegerilor din Saxonia-Anhalt va influența extrem de puțin alegătorii din alte țări.
Analistul a explicat faptul că alegătorul din Saxonia-Anhalt a votat cu AfD ca urmare a „înrăutățirii condițiilor economice, creșterii prețurilor la energie, care a afectat activitățile industriale, îndeosebi industria chimică, industria metalurgică și activitățile agricole“. De asemenea, numărul mare de migranți din Germania, mai ales cei extra-europeni, a amplificat votul masiv pentru AfD, deși, în mod paradoxal, Saxonia-Anhalt nu este un land cu un număr mare de migranți.
„A existat un anumit sentiment de declin, prezent în întreaga Germanie, receptat mult mai acut în acest land, sentiment ce se explică atât prin criza modelului economic german, prin dispariția protecției militare americane, prin pierderea competitivității pe piețele globale și prin creșterea numărului de migranți (Germania este țara europeană cu cei mai mulți migranți în termeni absoluți, undeva la 25-27 de milioane, dintre care 15-18 milioane sunt de origine extra-europeană, la o populație de 83 de milioane de locuitori)“, a spus Ștefan Popescu pentru DC News.

