Cele mai citite

Rusia lansează noi atacuri în Ucraina chiar în ziua negocierilor: Patru morți și cinci răniți

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
atac rusesc ucraina
Ucraineni privind locul unui atac cu drone rusesc asupra unei clădiri rezidențiale din Kiev, Ucraina, septembrie 2026/ rol ilustrativ. Sursa foto: Agerpres.

Rusia a lansat, în primele ore ale zilei de sâmbătă, 5 septembrie, un atac cu o rachetă balistică asupra unei întreprinderi industriale din Kamianske, în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk.

Patru persoane au fost ucise, în timp ce alte cinci au fost rănite. Ofensiva vine chiar în ziua în care emisarii lui Donald Trump merg la Moscova și Kiev pentru a găsi o soluție să încheie războiul.

Atacuri rusești în două regiuni ale Ucrainei, soldate cu victime și incendii

Șeful Administrației Militare Regionale Dnipropetrovsk, Oleksandr Hanja, a declarat că trei dintre răniți au fost transportați la spital, inclusiv o femeie în vârstă de 30 de ani, care se află în continuare la terapie intensivă, potrivit KyivPost.

Înaintea atacului, Forțele Aeriene Ucrainene emiseseră avertizări cu privire la apropierea unor ținte de mare viteză de Dnipro și Kamianske.

În același timp, drone rusești „Shahed” cu motor cu reacție au lovit un centru comercial din orașul Mikolaiv, în sudul Ucrainei, vineri seara, 4 septembrie, și în primele ore ale zilei de sâmbătă.

Administrația Militară Regională Mikolaiv a anunțat că, în urma primei lovituri, un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost spitalizat. La scurt timp, o a doua dronă a lovit aceeași locație, rănind o adolescentă de 17 ani.

Postul public ucrainean Suspilne a identificat obiectivul atacat drept un hipermarket Epicenter, precizând că loviturile au provocat un incendiu de proporții.

Rusia a lovit și Kievul, vineri

Atacuri soldate cu victime au avut loc după un alt atac rusesc asupra regiunii Kiev, în cursul zilei de vineri, care a avariat un bloc de locuințe cu nouă etaje din orașul Borispil. Administrația Militară Regională Kiev a raportat că ofensiva a provocat un incendiu pe acoperiș și într-un apartament de la unul dintre etajele superioare, fiind necesară intervenția echipelor de urgență.

Campania aeriană rusă continuă în contextul în care președintele Volodimir Zelenski a anunțat, vineri, propunerea unei opriri reciproce a atacurilor aeriene în perioada misiunii diplomatice.

Zelenski a declarat că Ucraina nu va efectua lovituri în timpul vizitei planificate la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner și a cerut Rusiei să respecte aceeași pauză.

„Nu vor exista lovituri aeriene din partea noastră şi Rusia trebuie să garanteze reciproc o încetare a focului - fără lovituri din partea ei - în timpul duratei necesare pentru desfăşurarea acestor negocieri”, a declarat Zelenski.

Rusia cere negocieri directe și invocă avantajele de pe front

Totuși, Rusia continuă să-și exprime ideea că pleacă de pe o poziție superioară în negocieri spre deosebire de Ucraina. Putin a declarat, în această săptămână, că „există șanse” ca cele două țări să ajungă la un acord de pace, dar cere negocieri directe.

Administraţia americană ar trebui să ia în considerare realităţile de pe teren în orice soluţionare a conflictului, unde situaţia se schimbă în detrimentul Kievului, a declarat astăzi viceministrul de externe rus, Serghei Riabkov, citat de agenţia de ştiri TASS, relatează Reuters.

„Întrebarea-cheie este măsura în care administraţia americană este pregătită să investească în găsirea unei soluţii reale la criza actuală, având în vedere realităţile de pe teren”, a declarat Riabkov pentru TASS.

Trump a reiterat vineri că preşedintele rus Vladimir Putin „nu are nicio intenţie de a ataca” NATO, după ce Germania a acuzat Moscova că a trimis o dronă încărcată cu explozibili pe aeroportul din Leipzig la începutul lunii august.

„Vorbesc cu el. Îl cunosc foarte bine. Putin nu are nicio intenţie de a ataca teritoriul NATO”, a declarat preşedintele SUA în Biroul Oval, potrivit AFP.

În tot acest timp, Rusia repopulează teritoriile ocupate ale Ucrainei, potrivit unui consilier al lui Vladimir Putin, care a spus că „Ucraina este pe cale de dispariție”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close