Cele mai citite

Ryanair anulează 10.000 de zboruri la iarnă şi scumpeşte biletele. Kerosenul s-a scumpit cu 80% din cauza conflictului din Iran

ryanair-pasager-vapat_70426300
Foto: Pixabay

Ryanair a decis să reducă programul de iarnă, pentru perioada noiembrie 2026-martie 2027, cu aproximativ 10.000 de zboruri. De asemenea, preţul biletelor de avion ar putea înregistra o creştere, din cauza scumpirii cu 80% a kerosenului.

În august 2026, Ryanair a transport 22,2 milioane de pasageri, o creştere cu 6% faţă de august 2025. Gradul de ocupare al aeronavelor a rămas acelaşi, însă, de 96%. În august 2026 au fost operate peste 120.500 zboruri. Peste 400 au fost anulate din cauza erupţiilor repetate ale vulcanului Etna, din sudul Italiei, care au dus la închiderea aeroportului din Catania. 

Însă, în ciuda cifrelor bune, Ryanair anunţă că şi-a redus obiectivul de trafic pentru exerciţiul financiar aprilie 2026-martie 2027 la 214 milioane de pasageri, de la 216 milioane anunţate anterior. Scopul acţiunii este de a reduce expunerea companiei la creşterea preţurilor combustibilului, creşteri care nu sunt acoperite prin instrumente financiare de protecţie pe timp de iarnă. 

Compania nu a specificat numărul exact al zborurilor afectate, dar nici rutele pe care numărul de zboruri va fi redus. Reducerile vor avea loc, însă, între noiembrie 2026 şi martie 2027. Datele din perioada similară a anului trecut (noiembrie 2025-martie 2026) arată că rute între aeroporturile italiene şi Londra Stansted au înregistrat pierderi nete între 2,7 şi 4,7 milioane de euro, deci există posibilitatea ca acestea să facă obiectul unor ajustări, scrie Corriere Della Sera. 

Modificarea programului de zbor ar urma să reducă pierderi cu o sumă cuprinsă între 70 şi 100 de milioane de euro, previzionează compania aeriană. Iarna trecută, pierderea totală a companiei a fost de 600 de milioane de euro. 

Însă, pe lângă reducerea numărului de zboruri, Ryanair anunţă că se aşteaptă şi la o creştere consistentă a preţului biletelor pe distanţe scurte, dacă preţul petrolului va rămâne ridicat. Asta "deoarece unii concurenți mai puțin protejați de acoperirile financiare vor face eforturi mari să mențină oferta sau chiar să supraviețuiască în sezonul de iarnă viitor”, transmite compania. 

"Estimăm că această măsură va reduce creșterea capacității de locuri oferite în interiorul Europei în al patrulea trimestru calendaristic din 2026 de la 3%, cât era programat în prezent, la aproximativ 2% de la an la an”, scrie într-o notă Savanthi Syth, analist la Raymond James. "Considerăm că aceasta este o evoluție favorabilă pentru Ryanair. De remarcat că Ryanair a confirmat estimările oferite în iulie privind tarifele de bază pentru al doilea trimestru fiscal 2027 (trimestru încheiat în iunie), prevăzute cu o ușoară scădere față de anul precedent”, mai menţionează el. 

Ryanair a cumpărat kerosen la preţuri plafonate 

Pentru perioada aprilie 2026-martie 2026, Ryanair a cumpărat la preţuri plafonate 80% din kerosenul necesar, spune Alex Irving, analist la Bernstein, însă cifra ar urma să scadă la 15% pentru următoarele 12 luni. Astfel, dacă preţul combustibilului rămâne la 1300 de dolari pe tonă, Ryanair ar putea plăti dublu în decurs de 2 ani, de la 5,42 miliarde de euro în perioada aprilie 2025-martie 2026, la 10 miliarde în perioada aprilie 2027-martie 2028, dacă menţine aceeaşi ofertă de zboruri.  

Preţurile kerosenului în zona de nord-vest a Europei au fost, în medie, de aproximativ 1300 de dolari pe tonă în august, o creştere de aproape 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform evaluărilor Argus. Asta împiedică, momentan, companiile aeriene să cumpere combustibilul necesar pentru 2027 şi 2028 la preţurile actuale, ele nefiind sustenabile din punct de vedere economic. 

Pierderi importante din profit pentru Ryanair 

Profitul trimestrial al Ryanair a scăzut cu peste o treime, după ce preţul combustibilului s-a dublat din cauza conflictului din Orientul Mijlociu iar operatorul aerian low-cost a redus tarifele pentru a stimula cererea, transmite DPA.

Luni, compania irlandeză a raportat un declin de 34% al profitului după taxe în perioada aprilie - iunie 2026, la 538 milioane euro (615,9 milioane dolari). Câştigurile au fost afectate de majorarea preţului combustibilului şi scăderea medie a tarifelor cu 6%.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close