Cele mai citite

Guvernul României, precizări despre întâlnirea pe care Ilie Bolojan și Oana Țoiu au avut-o cu Michael McGrath, comisar european

imagine cu ministrii din guvernul bolojan
Guvernul Bolojan în ședință Foto: gov.ro

Guvernul României transmite că face toate demersurile pentru ca România să încaseze integral cele 770 de milioane de euro aferente jalonului PNRR privind integritatea

Guvernul face toate demersurile pentru a se asigura că România va încasa integral cele 770.000.000 de euro aferente jalonului PNRR referitor la noua legislație de integritate, ca urmare a suspiciunilor apărute la nivel european, dar și în societatea românească, privind respectarea principiilor dreptului european de către noua lege ANI, transmite Executivul într-un comunciat de presă remis redacției DC News.

Procedural, verificarea îndeplinirii Jalonului 431 – „Actualizarea cadrului juridic de integritate pentru funcția publică” – va fi făcută după depunerea cererii de plată numărul 6, care include acest jalon, adică în luna octombrie.

Guvernul Bolojan cere o verificare rapidă

Guvernul consideră însă că verificarea trebuie finalizată cât mai repede cu putință, astfel încât, dacă vor fi identificate neconcordanțe ale legii cu dreptul european, modificările în vederea alinierii la dreptul european să poată fi realizate în timp util.

O verificare finalizată în timp util ar permite, dacă va fi cazul, adoptarea eventualelor modificări necesare, astfel încât să fie protejate atât interesele financiare ale României în ceea ce privește fondurile aferente Jalonului 431, cât și efectele juridice ale legii.

Precizări despre întâlnirea dintre Ilie Bolojan, Oana Țoiu și comisarul european pentru justiție, Michael McGrath

Premierul Ilie Bolojan și ministrul de Externe, Oana Țoiu, au solicitat urgentarea verificării conformității legii ANI cu principiile dreptului european, în cadrul unei întâlniri tehnice, în format hibrid, cu comisarul european pentru justiție, Michael McGrath, și cu directori de specialitate.

Guvernul infirmă categoric orice informație din spațiul public privind solicitări sau sugestii de tăiere a fondurilor europene. Dimpotrivă, tocmai absorbția acestor fonduri și valorificarea integrală a resurselor disponibile pentru România reprezintă prioritatea Guvernului. Orice neconformitate cu dreptul european care nu ar fi identificată și corectată cu celeritate poate genera riscuri importante.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Guvern
Citește mai multe din Guvern
x close