Cele mai citite
Dezbatere "Românii care schimbă comunităţi" - ediţia a III-a. Dialog, experiență, întoarcere acasă - Urmărește dezbaterea live

ANCPI reactivează „Link de plată” în e-Terra. Ce se întâmplă cu celelalte sisteme informatice

Andrei Itu Autor: Andrei Itu
imobiliare blocuri
Imagine cu blocuri. Foto: arhivă

Funcționalitatea ”Link de plată” în aplicația e-Terra a fost reactivată. Aceasta permite persoanelor autorizate și notarilor să trimită beneficiarului un link unic prin e-mail sau SMS, astfel încât acesta să achite personal, cu cardul, tarifele către ANCPI.

Începând de astăzi, 20 august 2026, ANCPI a reactivat funcționalitatea ”Link de plată” în aplicația e-Terra.

„În perioada 11–19 august 2026, oficiile de cadastru și publicitate imobiliară din întreaga țară au înregistrat 329.476 de cereri, dintre care au fost soluționate 279.242.

Personalul ANCPI lucrează pentru soluționarea cererilor acumulate

Volumul ridicat de solicitări este determinat, în principal, de acumularea cererilor din perioada în care e-Terra nu a fost disponibilă. Recuperarea activității restante și revenirea cât mai rapidă la fluxurile normale de lucru sunt priorități pentru ANCPI.


Personalul ANCPI lucrează pentru gestionarea volumului de solicitări, cu respectarea termenelor și procedurilor legale aplicabile. În același timp, echipele tehnice și operaționale monitorizează permanent funcționarea e-Terra și gradul de încărcare a sistemului și implementează măsuri pentru optimizarea performanței și fluidizarea procesării cererilor.


Având în vedere numărul mare de solicitări înregistrate într-un interval scurt, pot apărea, temporar, timpi de așteptare mai mari, atât pentru accesarea aplicației, cât și pentru procesarea unor cereri. ANCPI urmărește reducerea progresivă a volumului acumulat și revenirea la fluxurile normale de lucru.

Celelalte sisteme informatice vor fi repornite etapizat

În această etapă, reluarea funcționării vizează exclusiv sistemul integrat e-Terra.
Celelalte platforme online gestionate de ANCPI – Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni (RTI), MyEterra, Registrul proprietarilor, Titluri de proprietate și Geoportal – vor fi repuse în funcțiune etapizat, după finalizarea verificărilor necesare.

ANCPI va anunța public, prin canalele oficiale de comunicare, repornirea fiecărei platforme.

Linii telefonice dedicate pentru informații și suport

Pentru informații și îndrumare privind accesarea și utilizarea aplicației e-Terra, precum și pentru situațiile întâmpinate în procesul de reluare a activității, utilizatorii pot apela liniile dedicate de Call Center:
0749 012 525
0749 016 331
0735 950 582


ANCPI recomandă utilizatorilor să apeleze aceste numere pentru informații și suport și, atunci când situația poate fi clarificată telefonic, să evite deplasările suplimentare la sediile oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară.


ANCPI va continua să informeze publicul și partenerii cu privire la evoluția activității, măsurile adoptate pentru reducerea timpilor de așteptare și repunerea în funcțiune, etapizat, a celorlalte sisteme informatice”, potrivit unui comunicat.

Vezi și - FOTO - Angajații de la ANCPI ar fi folosit parole precum „passw0rd” sau „Pan4:mea”. Atacul hackerului „Loic Matrier” / "bytetobreach33" scoate la iveală vulnerabilități grave

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Guvern
Citește mai multe din Guvern
x close