Cele mai citite

Video - Regele Haakon al VIII-lea a depus jurământul în faţa parlamentului norvegian, fără soția sa

Andrei Itu Autor: Andrei Itu
haakon norvegia
Prințul Haakon, actualul rege al Norvegiei, după moartea lui Harald. Sursa foto: Agerpres

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, a depus marţi jurământul în faţa parlamentului. Este primul pas instituţional major al domniei sale.

Haakon al VIII-lea a depus marţi jurământul în faţa parlamentului, dar soţia sa, regina Mette-Marit, nu a putut participa, pentru că se recuperează încă după un transplant de plămâni, notează AFP.

Devenit automat rege vineri, la moartea tatălui său, Harald al V-lea, monarhul în vârstă de 53 de ani, în veşminte de ceremonie, a îndeplinit o obligaţie care marchează încadrarea puterilor monarhului în limitele Constituţiei.

VIDEO

Funcții simbolice pentru rege în Norvegia

Funcţiile regale sunt în esenţă simbolice şi au rol reprezentativ în Norvegia.

"Promit şi jur să guvernez Regatul Norvegiei în conformitate cu Constituţia şi legile sale, aşa să-mi ajute Dumnezeu Atotputernic şi Omniştiutor!", a spus Haakon al VIII-lea, recurgând la formula tradiţională.

Depunerea jurământului a avut loc în prezenţa reginei Sonja, văduva lui Harald, şi a prinţesei moştenitoare Ingrid Alexandra, fiica cea mare a lui Haakon, ambele îmbrăcate în negru, dar fără regina Mette-Marit, care încă se recuperează după un transplant de plămâni suferit pe 17 iunie pentru a trata o boală pulmonară incurabilă.

Minut de reculegere în memoria lui Harald în parlamentul norvegian

Participanţii au ţinut, de asemenea, un minut de reculegere în memoria lui Harald, care a murit la vârsta de 89 de ani la Spitalul Naţional din Oslo, unde fusese internat pentru anemie hemolitică, o afecţiune a sângelui cauzată de distrugerea anormal de rapidă a globulelor roşii.

Funeraliile lui Harald vor avea loc pe 9 septembrie la Catedrala din Oslo.

Noul rege al Norvegiei, mesaj emoționant după moartea tatălui său Harald al V-lea

Noul rege norvegian Haakon al VIII-lea i-a adus sâmbătă un omagiu emoţionant tatălui său răposat, fostul rege Harald al V-lea.
Noul rege norvegian Haakon al VIII-lea a rostit, sâmbătă, primul său discurs către ţară de la accederea la tron, relatează dpa.

"Mulţumesc că ai fost un tată atât de bun pentru Martha şi pentru mine", a zis regele Haakon sâmbătă seară în discursul difuzat în direct de televiziunea şi radioul norvegiene.

După moartea lui Harald al V-lea vineri dimineaţă, Haakon a devenit noul monarh al ţării scandinave. El are o soră, prinţesa Märtha Louise.

"Ai fost de asemenea un bunic cald şi amuzant. Un soţ iubitor şi afectuos. Un socru generos. Ne-ai susţinut şi ai avut grijă de noi toţi. Îmi va fi dor de el", a spus noul rege de 53 de ani despre tatăl său. "Îmi va fi for de râsul lui, de căldura lui, de modul vesel în care aborda oamenii şi situaţiile", a adăugat regele Haakon.

El a adus un omagiu şi căsătoriei părinţilor săi, observând că sâmbătă se împlinesc 58 de ani de la nunta regelui Harald al V-lea şi reginei Sonja.

Vocea sa a tremurat pentru o clipă când s-a întors către mama sa şi i-a spus: "Aniversare fericită, dragă mamă".

Haakon vrea să urmeze exemplul tatălui său


 În ceea ce priveşte propria sa domnie, Haakon a zis că intenţionează să urmeze exemplul tatălui său, dar în acelaşi timp să-şi caute propria sa cale ca monarh.

"Acum este rândul meu", a spus el, adăugând că el şi soţia lui, regina Mette-Marit, vor să fie prezenţi, să asculte şi să înţeleagă diferitele circumstanţe ale vieţilor oamenilor.

Haakon: "Credem într-o Norvegia în care este loc pentru toată lumea"

"Credem într-o Norvegia în care este loc pentru toată lumea", a zis el.

Haakon le-a mulţumit norvegienilor pentru manifestările de simpatie de după moartea tatălui său şi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Harald pentru ce a făcut pentru ţară.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close