Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat cu subsemnatul la DNA, miercuri.
Procurorii anticorupție îl acuză de instigare la abuz în serviciu și fals intelectual, ambele în formă continuată, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic. Acuzațiile DNA cu privire la Liviu Dragnea sunt în dosarul fostei sale soții, Bombonica.
Iată acuzațiile DNA:
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus extinderea urmăririi penale față de suspectul
DRAGNEA NICOLAE LIVIU, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv președinte al organizației județene a unui partid politic, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- instigare la fals intelectual, în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada iulie 2006 - decembrie 2012, suspectul Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv de președinte al organizației județene a unui partid politic, cu intenție, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman să își încalce atribuțiile de serviciu prin menținerea în funcție și implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiași instituții.
În realitate cele două persoane și-au desfășurat activitatea la sediul organizației județene Teleorman a partidului politic al cărui președinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă.
Această conduită infracțională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite, respectiv plata drepturilor salariale în cuantum total de 91.362 lei precum și operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare.
Suspectului Dragnea Nicolae Liviu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu