Djokovic nu mai scapă de probleme. Riscă închisoare până la 3 ani în Serbia. "Încălcare clară a regulilor autorităţilor sârbe"

Djokovic, foto: @djokovicofficial - FB
Djokovic, foto: @djokovicofficial - FB

Pentru Novak Djokovic, 2022 nu a început deloc bine. Prins în mijlocul unei controverse uriaşe în Australia, sârbul a aflat că riscă şi închisoarea în ţara natală. 

„Dacă Djokovic s-a prezentat la un eveniment public, știind că a avut un rezultat pozitiv, a comis o încălcare clară a regulilor autorităților sârbe. 

Dacă ești testat pozitiv, trebuie să intri imediat în izolare. Nu știu când a obținut, de fapt, rezultatul, când a văzut rezultatul, așa că există o zonă gri. Singurul răspuns la această întrebare poate fi oferit de Novak”, a declarat, marți, Ana Brnabić, prim-ministrul Serbiei, conform GSP.

"Persoanele care în timpul pandemiei nu acționează conform legilor, deciziilor sau ordinelor impuse pentru a respecta măsurile de prevenție va fi pedepsit cu o amendă sau cu închisoarea de până la 3 ani", prevede Articolul 248 din Codul Penal al Serbiei.

Djokovic s-a incriminat singur. Ştia că are COVID-19 când a participat la un interviu

Într-o postare pe contul său de Instagram, Novak Djokovic a declarat că a dorit să „abordeze dezinformarea continuă" cu privire la participarea sa la evenimentele din decembrie, după ce a fost depistat cu SARS-CoV-2. Sportivul a spus că nu ştia că este pozitiv atunci când a întreprins apariţii publice pe 17 decembrie, testul rapid antigen fiind negativ, dar a aflat că este pozitiv înainte de interviul de pe 18 decembrie.

„M-am simţit obligat să merg mai departe şi să realizez interviul cu L'Equipe, deoarece nu am vrut să îl dezamăgesc pe jurnalist, dar m-am asigurat că m-am distanţat social şi am purtat mască, cu excepţia momentelor în care mi s-a făcut o fotografie”, a spus Novak Djokovic.

„Deşi am mers acasă după interviu, pentru a mă izola pentru perioada necesară, după ce am reflectat, a fost o eroare de judecată şi accept că ar fi trebuit să reprogramez acest angajament”, a continuat Novak Djokovic. VEZI MAI MULTE AICI

Dacă se decide expulzarea din Australia, Djokovic poate fi săltat chiar de pe teren 

“Nu există o opțiune ușoară în acest caz. Anularea vizei este dificilă, să nu o anulezi este dificil. Aș vrea să explic procesul în cazul anulării. Să presupunem că Ministerul îi anulează viza lui Djokovic. Poliția de frontieră va primi o notificare, apoi bărbați înarmați și în uniforme negre se vor duce acolo unde se află domnul Djokovic. Îl pot reține chiar pe terenul de tenis, cel mai probabil în atenția presei din întreaga lume.

Ulterior, Djokovic va fi dus într-un centru de detenție, unde va rămâne până când va fi soluționată o eventuală cerere sau contestație în instanță. Înseamnă va rămâne în detenție la Melbourne, în timp ce Australian Open este în desfășurare.

În acel moment, cred că toate discuțiile vor avea o tentă politică, de optică. Care este cel mai bun mod de a prezenta această situației cetățenilor din Australia, astfel încât să fie în favoarea Guvernului. Va fi o discuție între miniștri și premierul Australiei”, a spus Abul Rizvi, fost secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Imigrări, citat de news.com.au.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel