Demisie Tudose. ALDE, prima reacție: Două sunt obiectivele majore

ALDE a luat act de demisia lui Mihai Tudose din funcţia de prim-ministru, ca urmare a retragerii sprijinului politic de către PSD.

'ALDE a luat act de demisia lui Mihai Tudose din funcţia de prim-ministru, ca urmare a retragerii sprijinului politic de către PSD. Noua propunere oficială pentru funcţia de premier va fi făcută în cadrul coaliţiei de guvernare PSD-ALDE. Însă, decizia cu privire la nominalizarea unui nou prim-ministru trebuie să fie luată în urma unei analize amănunţite, în aşa fel încât să ne asigurăm că programul de guvernare al coaliţiei PSD - ALDE va fi pus în aplicare.

Două obiective majore

Pentru ALDE, două sunt obiectivele majore pe care le vom avea în vedere. Pe de o parte, agenda de guvernare şi viziunea noului premier cu privire la punerea în practică a programului de guvernare. După primul an de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE România are cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, au crescut pensiile şi salariile, a fost redusă fiscalitatea, a fost deblocată absorbţia de fonduri europene, iar prin promovarea legilor justiţiei am făcut paşi importanţi pentru a proteja drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi a limita influenţa sistemului paralel de putere.

Al doilea obiectiv se referă la poziţia clară împotriva sistemului paralel de putere şi susţinerea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Nu trebuie să mai existe semne de întrebare în spaţiul public cu privire la influenţa nefastă a sistemului paralel asupra premierului.

[citeste si]

În acelaşi timp, trebuie să spunem că au existat şi unele sincope, mai ales în ceea ce priveşte coordonarea echipei de miniştri şi secretari de stat şi este nevoie de un premier care să rezolve aceste probleme şi să continue accelerat implementarea măsurilor din programul de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE', a transmis Departamentul de comunicare ALDE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel