Cele mai citite

Deputații PNL votează pentru eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
camera deputatilor plen parlament
Ședința în plen a Camerei Deputaților. Sursa foto: Agerpres

Deputaţii liberali au anunţat că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleşilor locali.

Deputaţii PNL au anunţat, luni, 14 septembrie, că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleşilor locali.

„În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziţiei privind pensiile speciale ale aleşilor locali, Grupul parlamentar al deputaţilor PNL va vota în favoarea iniţiativei legislative privind eliminarea acestui tip de indemnizaţii pentru aleşii locali şi judeţeni, aflată în prezent în procedură parlamentară la Camera Deputaţilor - Pl-x nr. 373/2026”, precizează liberalii într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, această măsură „reprezintă un pas necesar pentru eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii şi pentru consolidarea unui cadru bazat pe reguli egale pentru toţi”.

„Susţinem această iniţiativă din perspectiva respectării principiului contributivităţii, a eliminării inechităţilor şi a reducerii presiunii financiare asupra bugetului de stat. Deputaţii PNL vor susţine prin vot această iniţiativă şi orice măsură legislativă serioasă care contribuie la un stat mai echitabil”, a transmis PNL.

De asemenea, liberalii au decis să comunice reprezentanţii săi în grupul de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari şi menţionează că vor susţin adoptarea de urgenţă a acestei legi, conform comunicatului, citat de Agerpres.

Cât poate primi un primar

Indemnizațiile pentru limită de vârstă ale primarilor și aleșilor locali au fost prevăzute în 2019, prin Codul administrativ. În funcție de numărul de mandate și de indemnizația aferentă funcției, indemnizația pentru limită de vârstă a unui primar poate ajunge la aproximativ 11.000 de lei pe lună în cazul a trei mandate.

Suma se calculează prin înmulțirea numărului de luni de mandat cu 0,4% din indemnizația brută lunară aferentă funcției, pentru cel mult trei mandate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Partide politice
Citește mai multe din Partide politice
x close