Un proiect de lege care le-ar fi oferit adolescenților de la 16 ani posibilitatea de a cere ajutorul unui psiholog fără acordul părinților a fost respins de Senat, în pofida avizelor favorabile primite în comisiile de specialitate. Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, inițiatoare a proiectului, acuză că dezbaterea a fost deturnată de argumente ideologice și susține că adolescenții aflați în situații dificile au nevoie de acces la sprijin psihologic.
Mai mulți parlamentari USR au inițiat legea L478/2026 care vine să completeze Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a altor acte normative. Ce propun, de fapt? Ca un adolescent de 16 ani să poate meargă singur la psiholog, fără acordul părinților. Pe 28 octombrie, Senatul a respins propunerea. AUR și PSD au votat pentru respingere și cei mai mulți senatori PNL s-au abținut. USR și UDMR au votat împotriva respingerii. Nu este clar, însă, de ce, când inițiativa a fost avizată favorabil de toate comisiile decidente. DCNews a încercat să contacteze mai mulți senatori care au votat pentru respingere sau din tabăra care a votat astfel, dar fără a primi un răspuns.
Ce propune inițiativa legislativă, pe scurt:
- acces la servicii psihologice fără acordul părinților, pentru minorii care au împlinit 16 ani. Ei ar putea solicita singuri servicii de psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie.
- consimțământ propriu pentru evaluare și terapie.
- accesul ar urma să fie condiționat de evaluarea capacității cognitive a minorului, realizată de un psiholog cu drept de liberă practică.
- psihologul sau specialistul va avea obligația să informeze reprezentanții legali și, după caz, autoritățile competente dacă identifică un risc iminent de autovătămare, de vătămare a altor persoane, situații de abuz sever sau suspiciunea unei afecțiuni care necesită intervenție medicală.
- adolescenții care au împlinit 16 ani vor putea solicita singuri servicii de consiliere școlară și psihologică la cabinetele de asistență psihopedagogică din unitățile de învățământ.
Senatul, ca primă cameră sesizată, a respins proiectul. Pentru respingere au votat 56 de parlamentari, 18 s-au abținut și împotriva respingerii au votat 15.
Conform documentelor consultate pe site-ul Senatului, de la Comisii, propunerea legislativă primise raport favorabil. Și, totuși, proiectul a picat decisiv la vot.
Au votat, pentru respingere, aproape toți parlamentarii PSD prezenți, cu excepția lui Carmen Orban, care s-a abținut. De la AUR, votul a fost unanim pentru respingere. De la PNL, Monica Anisie și Petrică Lucian Rusu au votat pentru respingere și Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş a votat împotriva respingerii, restul liberalilor prezenți abținându-se. USR și UDMR au susținut proiectul în unanimitate.
George Gima, deputat USR de Constanța, a reacționat:
”Un adolescent de 16 ani care trece printr-o perioadă dificilă și vrea să vorbească cu un psiholog trebuie să ceară mai întâi acordul părinților. Dar ce face dacă tocmai acasă este problema? Dacă părinții îl abuzează, dacă nu are încredere să vorbească despre ce i se întâmplă sau dacă acasă i se spune că ”psihologul este pentru nebuni”? Cred că toți am auzit de astfel de situații.
Astăzi, Senatul a respis cu voturile PSD și AUR, proiectul inițiat de parlamentarii USR Ruxandra Cibu Deaconu, Cynthia Păun și Sorin Șipoș, care le-ar fi permis adolescenților de la 16 ani să solicite consiliere psihologică fără acordul părinților.
Proiectul avea și garanții clare. Psihologul trebuia să verifice dacă adolescentul înțelege ce presupune consilierea, iar părinții urmau să fie informați în situațiile de pericol. Nimeni nu scotea părinții din viața copilului.
”De fiecare dată, după câte un incident grav, ne întrebăm ce ar fi putut face școala, părinții sau autoritățile...”
În ultima vreme am tot vorbit despre violența din școli, despre adolescenți care își agresează colegii, despre copii care se radicalizează pe internet sau ajung să își facă rău singuri. Și de fiecare dată, după câte un incident grav, ne întrebăm ce ar fi putut face școala, părinții sau autoritățile pentru a preveni asemenea situații.
Între timp, în România, un consilier școlar are în grijă peste 750 de elevi, iar pentru mulți copii este singurul specialist la care ar putea ajunge.
Inițiativa USR avea susținerea Ministerului Sănătății, a Ministerului Educației, a Consiliului Național al Elevilor și a 42 de organizații și grupuri civice. Cu toate acestea, a fost respinsă.
Cred că ar trebui să fim mult mai preocupați de accesul copiilor la sprijin psihologic, mai ales când știm că unii dintre ei trăiesc în familii în care nu pot vorbi deschis despre problemele lor. Sigur că părinții au un rol esențial în viața copiilor. Dar există și situații în care un adolescent are nevoie să vorbească mai întâi cu un specialist, pregătit să îl ajute.
Proiectul merge acum la Camera Deputaților. Sper că acolo vom reuși să găsim consens pentru nevoile reale ale adolescenților și recomandările specialiștilor.
Dacă un copil are curajul să ceară ajutor ar trebui să îl poată și primi”.
Ruxandra Cibu Deaconu, senatoare USR, inițiatoare a proiectului, acuză că proiectul nu a fost votat din cauza unei manipulări ideologice ordinare.
”Nu pot să mă prefac că nu m-a durut”
”Am pierdut în Senat o bătălie pentru copii în fața unei manipulări ideologice ordinare. Și nu pot să mă prefac că nu m-a durut.
M-am tot gândit după vot la adolescenții de 16 ani care ar fi putut merge singuri la psiholog, la cei prinși între părinți care divorțează sau la cei care plâng noaptea în pernă și nu au curaj să spună acasă că trec printr-o depresie. Mi-e greu să accept că au ajuns bâtă într-o luptă politică străină de ei.
Legea a pornit de la niște tineri din satele noastre și am scris-o apoi împreună cu psihologi, profesori și medici. Chiar am crezut că vocile lor vor conta în plen.
N-au contat. Senatorii AUR au urcat la tribună și ne-au vorbit despre castrare chimică, despre copii racolați și despre „trafic de copii la nivel instituțional”, ca și cum în fiecare cabinet de psihologie i-ar aștepta Hannibal Lecter.
”Unii colegi mi-au spus că nu o pot susține. Aș vrea să pot spune că-i înțeleg”
Cel mai greu mi-a fost cu unii colegi, oameni pe care-i respect, cu care am lucrat pe alte legi pentru copii și care de data asta mi-au spus că nu o pot susține. Aș vrea să pot spune că îi înțeleg, dar m-aș minți și pe mine, și pe voi. Mă sperie cât de mult cântărește o etichetă ideologică pe lângă un copil care nu mai poate de durere.
Ne-am obișnuit să le dăm acestor copii prea puțin. Au crescut într-o școală care primește cei mai puțini bani din Uniunea Europeană și din care pleacă mai mulți elevi decât oriunde în Uniune, cu un consilier școlar la sute de copii. Iar când ne-au cerut chiar ei să poată vorbi singuri cu un specialist atunci când nu mai fac față, le-am spus să aștepte până la 18 ani.
În același Senat s-a găsit în schimb majoritate ca să-i îmbrăcăm obligatoriu în uniforme, plătite tot de părinți. Se pare că ne e mai ușor să le alegem hainele decât să-i lăsăm să ceară ajutor.
În zilele astea am văzut psihologi, profesori, părinți și oameni care n-au nicio treabă cu politica luând apărarea proiectului, și asta mi-a redat curajul. Legea merge la Camera Deputaților, care decide, iar eu nu mă opresc aici, pentru că un adolescent de 16 ani nu are timp să aștepte până se potolesc nebuniile ideologice”.
Psihologul Alexandra Jarda a scris că ”În ultimele zile s-a discutat despre proiectul de lege care ar fi permis adolescenților de 16 ani să acceseze servicii psihologice fără acordul părinților. Proiectul a fost respins de Senat. Dincolo de dezbaterea legislativă, cred că avem nevoie de o conversație mai amplă: cum îi ajutăm pe adolescenți să înțeleagă că este în regulă să ceară ajutor?
Și mai mult: Cum îi ajutăm pe părinți să le transmită copiilor înca de mici că e în regulă să ceri ajutor?
Legea a fost respinsă, însă dacă părinții ar fi constienți de importanța psihoterapiei în viața adolescenților lor atunci nu ar trebui să ne mai facem griji de respingerea acestei legi.
Și sincer chiar sunt optimistă în această direcție deoarece văd din ce în ce mai mulți părinți care caută sprijin pentru copiii lor. Părinți care poate nu au beneficiat niciodată de psihoterapie și totuși sunt suficient de curajoși încât să ofere asta propriilor copii.
Însă stau și mă întreb și altceva: Cum poate o persoană care nu a fost niciodată la psihoterapie să creadă în ea sau să o recomande? Pentru că sunt convinsă că niciun politician dintre cei care au luat această decizie nu a beneficiat vreodată de psihoterapie”.
