Darius Vâlcov, noul ministru al Bugetului, legături cu Bercea Mondial

La o zi de la investirea în fotoliul de ministru al Bugetului, ies la iveală legăturile pe care Darius Vâlcov le-ar fi avut cu interlopul Bercea Mondial.

Noul ministru al Bugetului ar fi primit bani de la Bercea Mondial. Interlopul i-ar fi sponsorizat una dintre campaniile electorale. Şi nu au lipsit nici afacerile cu terenuri în Slatina, unde Vâlcov a fost primar, precizează B1 TV.

Bercea Mondial povestea, în iulie 2009, despre înţelegerile pe care le avea cu  primarul Slatinei, Dragoș Vâlcov. Iar în afacerile imobiliare dintre cei doi, cel care punea condiţii era Bercea Mondial.

„Am fost cu viceprimarul, am cumpărat un teren de la el și de la primar, cu o sumă foarte mare și cu o condiție - luăm terenul dacă ne dați și autorizația de construcție", povestea Bercea Mondial.

Citește și: Mesajul lui Traian Băsescu pentru Darius Vâlcov, ministrul Bugetului

Potrivit sursei citate, interlopul ar fi putut obţine chiar şi funcţii în administraţia locală. Astea erau promisiunile.

„- La alegeri atunci, i-am dat niște bani, după aia a zis că-mi dă şi mie o funcție.
- Nu mi-a dat nici funcție, nu mi-a dat nici banii. Este o sumă foarte mare, cu un contract la notariat.
- A semnat Gabi Diaconu.
- Au fost amândoi pe mână. Primarul i-a dat un teren vicelui să mi-l vândă mie", a dezvăluit la un moment dat interlopul Bercea Mondial.

Suma se regăsește într-un carnețel în care Bercea își ținea contabilitatea împrumuturilor. Însă noul ministru al Bugetului neagă totul şi spune că își va da demisia dacă se va dovedi că a luat un singur leu de la interlop. Acesta a declarat că ar fi avut o singură înâlnire cu Bercea Mondial, când interlopul a intrat peste el într-o conferință de presă.

Preşedintele Traian Băsescu avertiza miercuri seara, când trebuia ca Vâlcov să depună jurământul la Cotroceni, că, potrivit unor rapoarte pe care le are de la serviciile de informații, fostul primar al Slatinei ar putea avea anumite probleme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel