Dăncilă spune de ce nu a mers la mitingul de la Iaşi

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Arad, că nu a reuşit să ajungă la mitingul PSD de la Iaşi în condiţiile în care şi-a propus să viziteze cât mai multe judeţe din ţară, iar 'timpul nu este în favoarea' echipei guvernamentale, astfel că miniştrii s-au împărţit.

Întrebată de jurnalişti la Prefectura Arad de ce nu a fost prezentă alături de conducerea PSD la mitingul de la Iaşi, Viorica Dăncilă a răspuns: 'Pentru că am încercat să acoperim mai multe judeţe din ţară şi atunci o parte au mers la mitingul de la Iaşi, o parte am venit în judeţele din altă zonă a ţării, tocmai pentru a încerca să avem o acoperire cât mai mare. Timpul nu este în favoarea noastră şi de aceea încercăm să ajungem în toate judeţele ţării, nu numai noi aici, avem şi alţi miniştri care sunt în alte judeţe, de aici vom pleca şi noi în alte judeţe, astfel încât să putem să luăm contact cu oamenii, să vorbim cu cetăţenii şi să vedem ce îşi doresc de acum încolo şi care este opinia lor'.

Întrebată de ce nu ajunge şi la Timişoara în cadrul vizitei programate în judeţul Timiş vineri, la Giarmana, premierul a spus că timpul nu îi mai permite, dar că se va întoarce la Timişoara cu altă ocazie.

Cum sunt folosite fondurile europene şi fondurile guvernamentale

Viorica Dăncilă a precizat că a dorit să fie prezentă la Arad pentru a vedea modul în care sunt folosite fondurile europene şi fondurile guvernamentale. 'Am vrut să vedem care sunt problemele, am vrut să vedem cum este implementat programul de guvernare, am vrut să vedem dacă ne încadrăm în termene pentru obiectivele care vor fi construite în judeţul Arad', a declarat premierul Dăncilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel