Arabia Saudită și aliații săi și-au exprimat regretul pentru "răspunsul negativ" al Qatarului la condițiile puse pentru încheierea crizei și au anunțat, la finalul unei reuniuni desfășurate miercuri la Cairo, menținerea sancțiunilor față de Doha, transmite AFP.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul și Egiptul au anunțat la 5 iunie întreruperea relațiilor diplomatice cu Qatarul, acuzând emiratul, printre altele, de sprijin acordat terorismului și de relații prea apropiate cu Iranul.
Respectivele state au impus de asemenea Qatarului sancțiuni economice, Riadul închizând singura frontieră terestră.
Ulterior, aceste țări au trimis Qatarului o scrisoare oficială cu 13 cerințe concrete, printre care Doha să înceteze sprijinul acordat Fraților Musulmani, să închidă televiziunea de știri Al-Jazeera și să reducă relațiile cu Teheranul.
Qatarul, care a respins acuzațiile de terorism, a răspuns oficial acestor cerințe, luni, într-un mesaj transmis prin intermediul Kuweitului, care joacă un rol de mediator.
Statele arabe mențin sancțiunile
La finalul reuniunii lor de la Cairo, de miercuri, șefii diplomațiilor din Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite și Bahrain au exprimat, într-un comunicat, "regretul lor față de răspunsul negativ al Qatarului, care arată neglijență și lipsă de seriozitate (...) în ce privește revizuirea politicilor și practicilor sale".
Acesta "reflectă o lipsă de înțelegere a gravității situației" din partea Qatarului, a subliniat ministrul egiptean al Afacerilor Externe, Sameh Choukri, într-o conferință de presă.
"Nu mai este posibil să tolerăm rolul de sabotor jucat de Qatar" în conflictele regionale, a adăugat el, indicând că cei patru miniștri de externe au convenit ca următoarea lor întâlnire să aibă loc la Manama, capitala Bahrainului, la o dată neprecizată.
Șeful diplomației saudite, Adel al-Jubeir, a afirmat la Cairo că sancțiunile vor fi menținute și a prevenit că ar putea urma și alte măsuri.
"Boicotul" față de Doha "va continua" și "vom lua măsuri la momentul potrivit", a spus el.
Miercuri dimineața, șeful diplomației qatareze, Sheikh Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, a declarat la Londra că țara sa este gata "să se angajeze într-un proces de negocieri, într-un cadru clar care să-i garanteze suveranitatea".
El a denunțat totodată sancțiunile contra Qatarului, care reprezintă "o agresiune evidentă și o insultă la toate tratatele internaționale", relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu