Autorităţile din oraşul rusesc Novorossiisk au transmis vineri că au suspendat vânzările de benzină către persoanele fizice. Cazacii au fost mobilizaţi pentru a păstra ordinea la benzinăriile din Anapa.
Autorităţile din oraşul rusesc Novorossiisk au anunţat vineri suspendarea vânzărilor de benzină către persoanele fizice, în timp ce, în staţiunea Anapa de la Marea Neagră, cazacii au fost mobilizaţi cu scopul de a preveni eventualele conflicte izbucnite la benzinării. Măsurile vin în contextul agravării crizei combustibililor din Rusia, generată de atacurile din Ucraina.
Şoferii ruşi stau la cozi pentru carburanţi, pe fondul atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice
Cozi lungi de autovehicule se pot observa acum la benzinăriile din Rusia, şoferii simţind impactul atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice, destinate să pună presiune asupra Federației Ruse să încheie pacea după mai mult de patru ani de război.
Atacurile ucrainene au obligat Rusia, al treilea cel mai mare producător de petrol din lume, să recurgă la importuri de benzină, inclusiv din India. Totodată, autorităţile au introdus restricţii privind cantitatea de combustibil ce poate fi cumpărată de şoferi în unele regiuni şi au adoptat alte măsuri, cu scopul de a gestiona deficitul de carburanţi.
Prin anunţul referitor la stoparea vânzărilor de benzină către şoferii privaţi din Novorossiisk, cel mai mare punct de export de petrol al Rusiei de la Marea Neagră, autorităţile au afirmat că se emit aşa-numitele carduri pentru achiziţionarea de combustibil pentru servicii municipale, firme şi oameni de afaceri. Motorina este în continuare disponibilă la opt benzinării, au notat autorităţile.
Autorităţile din Anapa trimit cazacii la benzinării pentru menţinerea ordin
Într-un anunţ care dovedeşte că spiritele se agită la Anapa, o destinaţie populară de vacanţă din regiunea Krasnodar din sudul Rusiei, administraţia oraşului a anunțat pe Telegram că temuţii cazaci ajută la menţinerea ordinii în timp ce maşinile stau la coadă pentru alimentare.
"Ei gestionează traficul, previn conflictele şi încercările de a umple canistrele de benzină cu combustibil şi menţin ordinea la cozi", conform unei postări publicate joi seara de municipalitatea din Anapa.
Cunoscuţi pentru uniformele lor specifice şi căciulile de blană, cazacii sunt o comunitate militară şi socială istorică din Rusia. Prin tradiţie, cazacii protejau zonele de frontieră ale Rusiei, dar au fost folosiţi uneori în ultimii ani pentru a sprijini poliţia.
Restricții la pompă
Ca şi în alte locuri din Rusia şi din acela părţi ale Ucrainei ocupate de Rusia, Anapa a restricționat cantitatea de benzină ce poate fi achiziţionată de şoferii la 20 de litri per maşină, o cantitate care potrivit unei localnice este suficientă pentru aproximativ o săptămână.
Schimbările au contribuit la reducerea timpilor de aşteptare la 30-40 de minute, de la până la patru ore, a declarat Arsen Melkumyan, un oficial al administraţiei, în videoclip.
Un cazac pe nume Anatoli Kasianov, în jur de aproximativ 50 de ani, care purta o uniformă kaki şi căciula tradiţională, a fost filmat pentru acelaşi mesaj pe Telegram spunând că "prin jurământ şi chemare, servim patria şi credinţa ortodoxă, ajutând oamenii să se orienteze la benzinărie şi prevenind conflictele".
Anapa, una din cele mai aglomerate staţiuni din sud-vestul Rusiei
Anapa este una din cele mai aglomerate staţiuni din sud-vestul Rusiei. Infrastructura energetică din Krasnodar şi din Crimeea ocupată, situată dincolo de Strâmtoarea Kerci, este atacată frecvent de Ucraina.
Poliţia din Krasnodar a anunțat că a reţinut doi bărbaţi după ce a găsit 1.000 de litri de benzină AI-95 în maşina lor, menționând că aceştia sunt bănuiţi că fac speculă cu combustibil.
Decret la Moscova: rafinăriile pot produce temporar carburanţi cu un conţinut mai ridicat de sulf
Conform unui decret guvernamental publicat joi, Federația Rusă a permis rafinăriilor să producă benzină şi motorină cu un conţinut mai mare de sulf, pe o perioadă de şase luni, până la sfârşitul anului. Inițiativa s-a adăugat altor măsuri luate, cu scopul de a atenua criza combustibililor ce s-a extins până la graniţele de est ale Rusiei, notează Agerpres.
Vezi și - Penurie de combustibil în Rusia. Decizii la Moscova

