Costel Cășuneanu, suspect într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani

casuneanu cedo dece
casuneanu cedo dece

 Omul de afaceri Costel Căşuneanu este vizat în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care procurorii PCA Ploieşti şi poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat percheziţii, marţi dimineaţă, în mai multe judeţe. 

Omul de afaceri Costel Căşuneanu este suspect în acest dosar, el urmând să fie audiat de procurorii PCA Ploieşti. 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat marţi un număr de 16 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni economice în municipiul Bucureşti şi în judeţele Prahova, Sibiu şi Ilfov. 

Acţiunea vizează persoane bănuite că ar face parte dintr-un grup infracţional, specializat în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, se arată într-un comunicat de presă al IGPR. 13 persoane vor fi conduse la audieri. 

În perioada 2010 - 2016 suspecţii au creat un circuit comercial fictiv având drept scop sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat în vederea obţinerii de beneficii financiare substanţiale, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, relatează Agerpres.

[citeste si]

În baza facturilor emise de societăţile "fantomă", administrate de suspecţi, s-a creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproximativ 2.133.549 lei, constând în impozit pe profit neconstituit şi taxă pe valoare adăugată dedusă în mod nelegal. 

De asemenea, sumele de bani care au făcut obiectul acestui circuit financiar fictiv şi care constituie produsul infracţiunii de spălare a banilor sunt în valoare de 6.852.575 lei, se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel