EXCLUSIV  Corăbioare pentru gurmanzi a la Cezar Osiceanu. Rețetă simplă și gustoasă

Pilotul Cezar Osiceanu vă propune o rețetă delicioasă și simplă: corăbioare pentru gurmanzi. 

”De multe ori ne rămân diverse idei gastronomice în pană direct și, cum apare taman atunci câte un musafir... trebuie cumva să improvizăm cu ce găsim prin frigider! Așa că pentru astăzi poftiți la Corăbioare pentru gurmanzi a la Cezar. 

Avem nevoie de:

câteva pălăriuțe mari de ciuperci albe și elegante

un morcov gros și cât mai serios tăiat felii rotunde și un altul tăiat fâșii, toate călite

un piept de pui tăiat bucăți și tras la tigaie,  câte una pentru fiecare pălărie de ciupercă și jumătate de cartof în parte

câțiva cartofi fierți în coajă și tăiați pe jumătate în lung

câte o legătură de ceapă verde și de usturoi verde tăiate rotocoale

câțiva castraveți cornichon murați în oțet

câteva felii de somon afumat

o bucată serioasă de antricot de porc la cuptor făcut

felii de cașcaval de oaie, de capră, afumat și neafumat 


Și acum să pregătim corăbioarele pentru lansarea lor în marea… farfurie! De aceea vom lua o jumătate de cartof care va întruchipa corpul corăbioarei și cu o scobitoare, în chip de catarg central, vom fixa pe corpul corăbioarei noastre suprastructura ei, adică: o felie de cașcaval afumat (se topește complet, mai greu, și asigură susținerea celor de deasupra ei), o bucată de piept de pui tras la tigaie, un rotocol de morcov călit, o felie de cașcaval neafumat de data asta și peste toate grațioasa pălărie a ciupercii.

Facem două corăbioare și le punem pe marea farfurie! Luăm felia cea groasă de antricot făcut la cuptor și o vom adăuga în chip de veritabil portavion însoțitor al celor două corăbioare pe marea cea mare a farfuriei noastre.

Strecurăm deasupra micii noastre flote ceapa și usturoiul călite ușor, turnăm un pic de vin alb parfumat și la băgăm pe toate la cuptor cât să se topească cașcavalul.

Scoatem din cuptor flota noastră și așezăm castraveciorii pe margine în chip de nemiloase stânci! Aceasta va fi pentru musafirul reprezentant al nemiloșilor pirați veniți în vizită la noi când taman avem frigiderul plin de… speranțe.

În cazul unei musafire amatoare de plimbări gurmande, dar doar cu corăbioarele noastre și fără impunătorul portavion, vom pune pe marginea marii noastre farfurii fâșiile de morcov călite după cum urmează, după care o vom lasă să îl caute pe Amiralul Nelson în persoană mult și bine!

Și dacă printre simandicosii noștri pirați, pardon musafiri, avem pe unii care nu vor nici în ruptul capului să aibă în mica lor flotilă portavionul, vom întruchipa pentru ei și două goelete transformate rapid prin acoperirea cu câte o felie de somon a fiecărei nave în parte și stropirea suplimentară cu zeamă de lămâie din belșug

Iar dacă musafirul nostru vrea nu un portavion atomic propulsat, ci câteva mai mici și clasice îl servim imediat. Și uite așa vedem acum de ce Napoleon nu a reușit să devină amiral, ci general, nu? Ne arată pirații noștri de la masă!”, a spus pilotul Cezar Osiceanu.

2. -imagine fara descriere- (2_30571000.jpg)

3. -imagine fara descriere- (3_98954600.jpg)

4. -imagine fara descriere- (4_27003300.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel