La 4 martie, România comemorează cele peste 1.570 de victime ale Cutremurului din 1977. În aceeași zi, în Senatul României vor începe discuțiile pe tema
4 martie 1977 este o zi neagră în istoria României. La ora 21:22 pământul a început să se cutremure și nu s-a oprit timp de 55-56 de secunde. Cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, seismul a ucis peste 1.570 de oameni, dintre care aproximativ 1.400 numai în București. La nivelul întregii țări, circa 11.300 de oameni au fost răniți, iar aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit.
În Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului, din cadrul Senatului, începe la 4 martie 2014 discutarea propunerii legislative care, pusă în aplicare, ar putea limita semnificativ bilanțul unui viitor cutremur puternic.
Ce prevede proiectul de lege inițiat de Dan Cristian Popescu și dezbătut de senatori
Legea propusă de deputatul Dan Cristian Popescu interzice funcționarea instituților publice, firmelor și organizațiilor non-guvernamentale în clădiri cu risc de prăbușire în cazul unui seism. Interdicția ar urma să se aplice imediat, prin retragerea autorizațiilor de funcționare a instituțiilor publice (restaurante, magazine, farmacii, teatre) și prin amenzi aplicate firmelor care au sedii în clădirile cu probleme.
Sute de clădiri care nu au fost consolidate găzduiesc instituţii și spații unde se desfășoară diverse activități publice. Pe lângă marile blocuri construite în anii '30 ai secolului trecut, care găzduiesc cinematografe, teatre, restaurante, magazine și farmacii, o parte din clădirile de epocă din Centrul Istoric sunt grav deteriorate de trecerea timpului. Amenajările care au permis deschiderea unor restaurante la parterul caselor nu au însemnat și o consolidare a acestora, iar fațadele de la etajele superioare nu au fost nici măcar renovate. Din informațiile noastre, jumătate dintre clădirile aflate în Centrul Istoric ar avea nevoie de reparații capitale.
Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă Legea
Legea inițiată de Dan Cristian Popescu propune prevenirea riscului la care sunt expuși trecătorii sau utilizatorii spațiilor publice din clădirile neconsolidate, dar și accelerarea lucrărilor de consolidare și refacere a patrimoniului imobiliar. De asemenea, legea ar putea da și un imbold turismului, schimbând fața orașului, în zonele istorice. Astfel, proprietarii vor fi obligați să își renoveze fațadele, ori, în caz contrar, vor fi obligați să plătească amenzi uriașe, la nivelul costurilor reparațiilor pe care refuză să le efectueze.
În expunerea de motive se arată că mai multe accidente s-au petrecut în București, Sibiu și în alte orașe din țară, unele chiar mortale, când bucăți de tencuială sau stucatură din fațadele unor imobile de patrimoniu s-au prăbușit peste trecători. Aspectul deplorabil al clădirilor nerenovate afectează turismul și imaginea orașelor românești, se mai arată în proiectul amintit.
Apel către parlamentari
„Propunerea pe care am depus-o la data de 28 octombrie 2013 vizează cu prioritate clădirile expertizate tehnic şi încadrate în clasa întâi de risc seismic, care prezintă pericol public. Fac apel la colegii parlamentari să susţină aprobarea acestei propuneri, pentru urgentarea măsurilor în vederea diminuării riscului seismic şi pentru sancţionarea momentului de impas. Având în vedere protejarea populaţiei în caz de risc seismic şi prevenirea unor tragedii, consider că acesta este un subiect de solidaritate naţională şi trebuie să beneficieze de un sprijin colectiv”, a transmis Dan Cristian Popescu, înaintea dezbaterilor din Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului, din cadrul Senatului.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News