Completuri de judecată ÎCCJ. CSM, decizie după BLOCAJUL din instanță

Justiție
Justiție

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înfiinţarea a cel puţin trei completuri de cinci judecători în materie penală şi a altor trei în alte materii decât cea penală, urmând ca tragerea la sorţi pentru acestea să se facă de îndată.

În prezent, la Instanţa supremă sunt două completuri de cinci judecători în materie penală şi două în materie civilă. CSM a luat în discuţie modul de punere în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale din 7 noiembrie în legătură cu tragerea la sorţi a judecătorilor care fac parte din completurile de cinci la Instanţa supremă.

Secţia pentru judecători a publicat pe site o hotărâre adoptată în şedinţa de miercuri, în care este explicată procedura pe care Instanţa supremă trebuie să o urmeze în privinţa tragerii la sorţi a completurilor de cinci judecători. Astfel, se recomandă înfiinţarea unui număr optim de completuri de cinci judecători, de cel puţin trei completuri în materie penală şi trei completuri în alte materii decât cea penală, care să asigure conformarea cu exigenţele expuse în decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018, sub aspectul garanţiilor impuse de respectarea dreptului la un proces echitabil.

Totodată, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi comunică Secţiei pentru judecători a CSM numărul de completuri de cinci judecători în materie penală şi în alte materii decât cea penală, precum şi structura acestor din urmă completuri din punct de vedere al reprezentativităţii judecătorilor din cadrul secţiilor Instanţei supreme. Ulterior, precizează CSM, judecătorii care vor face parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul unei proceduri neutre, publice, transparente.

Tragerea la sorţi

Tragerea la sorţi se realizează după convocarea tuturor judecătorilor în activitate din cadrul Înaltei Curţi. Lipsa unuia sau mai multor judecători convocaţi nu împiedică desfăşurarea procedurii. La şedinţa publică în care are loc tragerea la sorţi poate participa orice persoană interesată. Decanul de vârstă al judecătorilor Instanţei supreme participă în mod obligatoriu la efectuarea tragerii la sorţi. În cazul în care acesta se află în imposibilitate obiectivă de participare, este înlocuit de următorul judecător, în ordinea descrescătoare a vârstei. Tragerea la sorţi se înregistrează audio-video şi se va realiza dintre toţi judecătorii în funcţie ai secţiei/secţiilor respective.

Totodată, decanul de vârstă al judecătorilor Înaltei Curţi va verifica prin citire, în prezenţa celorlalţi judecători, numele judecătorilor înscrişi pe bilete în vederea tragerii la sorţi şi va proceda la introducerea acestora în dispozitive (bile) identice, care să asigure secretul numelui. Dispozitivele menţionate vor fi introduse în urne separate corespunzătoare completurilor în materie penală, respectiv în alte materii decât cea penală; bilele cu numele preşedintelui şi ale vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor fi introduse în urna corespunzătoare secţiei din care provin.

În continuare, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi va extrage numărul de judecători necesar în vederea compunerii tuturor completurilor de cinci judecători. După tragerea la sorţi a titularilor completurilor de cinci judecători, se va proceda la întocmirea listei de permanenţă pentru materia penală, respectiv pentru alte materii decât cea penală, ordinea permanenţei fiind stabilită prin tragerea la sorţi a tuturor celorlalţi judecători ai secţiei/secţiilor respective, care vor asigura, prin rotaţie, în ordinea intervenţiei situaţiilor de înlocuire, participarea în completuri în cazul înlocuirii titularului în condiţiile legii; aceste situaţii se notează într-o evidenţă specială.

Rezultatele tragerii la sorţi

Rezultatele tragerii la sorţi, informează CSM, se consemnează într-un proces-verbal semnat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de judecătorul care a participat la procedură. După efectuarea tragerii la sorţi, toate dosarele aflate în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de competenţa completurilor de cinci judecători, înfiinţate din anul 2014 şi până în prezent, se repartizează aleatoriu, în sistem informatizat, completurilor nou înfiinţate de cinci judecători. Preşedintele fiecărui complet ia măsurile urgente în vederea judecării cauzei, inclusiv sub aspectul stabilirii termenului.

Toate dosarele care vor fi înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie până la sfârşitul anului 2018, de competenţa completurilor de cinci judecători, vor fi repartizate completurilor nou înfiinţate potrivit prezentei hotărâri.

Prezenta hotărâre se aduce la îndeplinire de îndată, în vederea creării premiselor pentru rezolvarea potenţialelor situaţii cu caracter urgent apărute în activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pentru desemnarea completurilor de cinci judecători care vor funcţiona în anul 2019, Secţia pentru judecători va adopta o hotărâre în acest sens".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel