Mai multe piese din tezaurul dacic, aparţinând României, au fost furate în urma jafului de la Muzeul Drents, din Olanda. Printre acestea se numără coiful princiar getic de la Coţofeneşti, dar şi brățările dacice de aur din Sarmizegetusa Regia.
Sunt, însă, multe detalii despre aceste importante piese de istorie care sunt mai puţin cunoscute publicului larg. Spre exemplu, coiful de la Coţofeneşti a fost descoperit din întâmplare. Iar în cazul brăţărilor dacice, au existat mai multe controverse legate de autenticitatea lor.
"Coiful princiar getic de la Coţofeneşti, secol IV î. Hr. a fost descoperit întâmplător în 1928, în satul Coţofeneşti, comuna Vărbilău, judeţul Prahova. Piesa fusese îngropată izolat într-o aşezare Latène, deci într-un mediu local traco-getic.
Calota conică din foaie de aur (partea superioară lipseşte), este ornată de rozete conice dispuse în rânduri orizontale. Frontalul dreptunghiular, decorat cu o pereche de ochi proeminenţi şi sprâncene răsucite în sus este tipic getic. Pe obrăzarele fixe, dreptunghiulare, de asemenea specifice geților, este reprezentată câte o scenă de sacrificiu înfățișând un războinic înjunghiind un berbec, iar fiecare obrăzar are câte un orificiu la bază. Apărătoarea de ceafă, dreaptă, este împărţită în două registre decorate cu animale fantastice.
Ca şi în cazul coifurilor princiare getice de la Cucuteni-Băiceni, judeţul Iaşi, Peretu, judeţul Teleorman, Agighiol, judeţul Tulcea şi Porţile de Fier, judeţul Mehedinţi, se remarcă şi la piesa descoperită la Coţofeneşti influenţele stilistice persane şi greceşti sau scitice, cum sunt scenele de sacrificiu, care ornamentează obrăzarele, sau decorul de frize cu animale fantastice de pe apărătoarea de ceafă, dar şi elemente specific getice, cum sunt reprezentarea ochilor apotropaici de pe frontal.
Coiful poate fi considerat o capodoperă a artei orfevriere traco-getice, tehnica de execuţie fiind de manieră locală", explică cei de la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Aceeaşi sursă spune că, la momentul la care a fost produs, coiful a fost destinat unui adolescent sau unei persoane de statură medie.
Coiful a fost lucrat din două bucăţi de tablă de aur, produse prin batere la rece, dintr-un lingou de aur natural, nerafinat. Tabla de aur utilizată pentru producerea coifului de paradă de la Coțofănești are grosimi variabile. Acestea merg de la 2,82 mm, în partea de la bază, până la numai 0,76 mm, în zona superioară calotei păstrate. Corpul principal al coifului de paradă de la Coțofănești are înălțimea totală de 24,32 cm, având diametrul interior, în zona mediană (în zona ochilor), de 18,42 cm, de 17,6 cm (în dreptul urechilor) și de numai 13,5 cm, în zona rupturii calotei, conform Wikipedia.
Furate şi ele în jaful de la Muzeul Drents, brăţările de la Sarmisegetusa au o istorie învăluită în mister. Autorităţile române spun că acestea au fost descoperite în perioada 1999-2001, în pădurile de lângă Sarmiszegetusa Regia, de către braconieri. Aceştia le-au vândut în străinătate şi au fost recuperate de stat abia în perioada 2007-2011. Până acum, au fost recuperate 13 brăţări de aur de stat, dar alte 11 sunt date dispărute încă.
Brăţările au o formă polispiralică, capete în formă de şarpe şi cântăresc între 600 de grame şi 1 kilogram fiecare. Se pare că acestea erau oferite ca ofrande de mare valoare, însoţite adesea de cantităţi însemnate de monede dacice şi greceşti de aur şi argint, în cadrul unor ceremonii religioase.
Autenticitatea lor a fost pusă la îndoială, însă. Arheologul Constantin Preda, decedat în 2008, a fost printre cei care au susţinut că brăţările sunt false.
"Civilizaţia geto-dacică a fost una a argintului. După cum ne demonstrează din plin descoperirile şi cercetările arheologice efectuate de-a lungul a mai bine de două secole, geto-dacii, în istoria lor de peste jumătate de mileniu, nu au utilizat aurul în vreun fel. În niciuna din principalele aşezări şi cetăţi geto-dacice nu s-a găsit niciun obiect de aur de factură locală. Nici în numeroasele tezaure de vase şi obiecte de podoabă dacice din argint nu a apărut nicio piesă de aur. Apariţia insolită, meteorică, a unei singure categorii de obiecte de aur în cuprinsul unei civilizaţii cu late caractere bine stabilite este imposibil de explicat”, susţinea arheologul Constantin Preda, în 2007.
De cealaltă parte a baricadei, a celor care susţin că brăţările sunt autentice, s-a aflat şi Augustin Lazăr, fostul procuror general al României. Acesta a anunţat că autenticitatea brăţărilor a fost certificată de mai mulţi experţi, dar a spus şi că cei care susţin contrariul au interese pentru renunţarea la căutarea aurului dacic.
Pe lângă acestea, în expoziţia de la Muzeul Drents se mai aflau şi tezaurele de argint geto-dacice și alte artefacte unice, datând din epoca bronzului până în secolul al III-lea e.n.
În octombrie 2012, doi români au intrat în Muzeul Kunsthal din Rotterdam şi au plecat cu tablouri în valoare de 18 milioane de euro. Cei doi, ajutaţi de un complice, au furat tablourile “Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, “La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, “Waterloo Bridge” şi “Charing Cross Bridge” de Claude Monet, “Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, “Autoportrait” de Meyer de Haan şi “Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.
Operele furate au ajuns apoi în România, în judeţul Tulcea, în feţe de perne, pentru a nu fi descoperite. Cel puţin trei dintre tablouri au fost arse de mama unuia dintre hoţi, speriată că procurorii le-ar putea descoperi la ea acasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci